Bilanț 28 septembrie. Record absolut de cazuri în România, de la începutul pandemiei. Ilfov, incidență de 6,44 la mie

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că au fost înregistrate 11.049 de noi cazuri de coronavirus, din care 357 în Ilfov și 1.912 în București. Județul Ilfov a trecut de 6 la mie ca rată de incidență. Au fost înregistrate 208 de decese, dintre care unul la o tânără de 28 de ani, din județul Timiș, care prezenta comorbidități și nu era vaccinată. 1.267 de persoane sunt internate la ATI, din care 17 de minori.

Până astăzi, 28 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.210.810 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.129 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.104.496 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 182 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 36.658 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.09.2021 (10:00) – 28.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 208 decese (99 bărbați și 109 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 208 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 la categoria de vârstă 50-59 ani, 51 la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 la categoria de vârstă peste 80 ani.

185 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.431. Dintre acestea, 1.267 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 306 sunt minori, 289 fiind internați în secții și 17 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.557.974 de teste RT-PCR și 3.160.043 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.282 de teste RT-PCR (12.250 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.032 la cerere) și 48.100 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 54.953 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.066 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.743 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 183 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati