Bilanț 4 aprilie. Peste 1.300 de cazuri noi de COVID-19 și 12 decese. Nu există niciun minor internat în secțiile ATI

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.332 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 97 mai puține față de ziua anterioară.

160 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Cu o zi în urmă, pe 3 aprilie, au fost raportate 1.429 de noi cazuri și 11 decese.

În intervalul 03.04.2022 (10:00) – 04.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (10 bărbați și 2 femei), dintre care 1 anterior intervalului de referință.

Dintre cele 12 decese, 2 sunt la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 12 pacienți decedați, 10 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 60-69 de ani, iar cel de-al doilea avea vârsta între 70-79 de ani. Ambii pacienți prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.565 cu 28 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 381 persoane, cu 4 mai puțin decât în ziua anterioară.

Dintre cei 381 pacienți internați la ATI, 327 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 159 sunt minori, toți fiind internați în secții și cu 1 mai mult decât în ziua anterioară. Nu există niciun minor internat în secțiile ATI ale unităților sanitare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati