Bilanț 4 martie. Scade numărul de pacienți internați în stare gravă

0
128
sursa foto: Unsplash

În ultimele 24 de ore au fost raportate 5.602 infectări noi cu COVID-19 și 67 de decese, dintre care două anterioare. Numărul pacienților internați la terapie intensivă a ajuns la 816.

În urmă cu o zi, joi, 4 martie, au fost înregistrate 5.953 de cazuri noi de COVID-19 și 114 decese, dintre care 9 anterioare. Numărul persoanelor internate la terapie intensivă ajunsese la 848.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 351 mai puțin decât în ziua anterioară. 701 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 63.849 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.03.2022 (10:00) – 04.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 67 decese (36 bărbați și 29 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 67 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 50-59 de ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 23 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 24 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 67 pacienți decedați, 51 au fost nevaccinați și 16 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Cluj, în luna februarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 5.360, cu 314 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 816 persoane, cu 32 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 816 pacienți internați la ATI, 734 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 295 sunt minori, 289 fiind internați în secții, cu 21 mai puțin decât în ziua anterioară și 6 la ATI, similar cu ziua anterioară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.