Un bărbat din Pitești a publicat la finalul săptămânii trecute o fotografie cu un bilet de vaccinare vechi de 105 ani, semnat de medicul care i-a făcut injecția bunicii sale, când aceasta avea doar câteva luni.
„Biletul de vaccinare al bunicii mele din 1906. A trăit 85 de ani, a trecut prin două războaie mondiale, a avut o familie frumoasă în ciuda faptului că a fost vaccinată”, a scris Bogdan Radian pe 17 ianuarie.
Biletul este semnat de “sub-chirurgul vaccinator al urbei Pitești”, pe 8 iulie 1906, când femeia avea doar 10 luni. Nu este clar însă ce ser i-a injectat medicul.
„Sub-semnatul sub-chirurg vaccinator al urbei Piteşti, atest că copila Elza-Luiza Keller născută în comuna Piteşti în luna septembrie 1905 s-a vaccinat cu bun succes la 8 iulie 1906, după cum se constată prin semnele indelibile ce poartă pe braciu”, scrie pe biletul de vaccinare.