Biletele la România – Finlanda sunt aproape epuizate. Va fi stadion plin pe ”Giulești”

0
556
sursa foto: Facebook - FC Rapid 1923

Echipa națională de fotbal a României va avea parte de un stadion plin la meciul cu Finlanda, programat sâmbătă, 11 iunie, pe stadionul ”Giulești”, de la ora 21.45, în etapa a treia a grupelor din Liga Națiunilor.

În ciuda rezultatelor dezamăgitoare din primele două runde (0-2 în Muntenegru și 0-1 în Bosnia), suporterii tricolorilor au luat cu asalt platforma online (bilete.frf.ro) de vânzare a tichetelor pentru confruntarea cu Finlanda, scrie ziare.com.

Astfel, la primul meci oficial de acasă al României cu Edi Iordănescu selecționer, aproximativ 14.000 de fani vor susține echipa noastră.

În acest moment, mai există bilete de vânzare doar la cele două peluze, celelalte sectoare ale arenei fiind deja ”sold out”.

În clasamentul grupei a trei din Liga Natiunilor B, Romania ocupa ultimul loc, cu zero puncte, fiind precedată de Finlanda, Bosnia (ambele cu 4 puncte) și de Muntenegru (3 puncte).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.