Biletele și abonamentele metropolitane pe căile ferate, disponibile de astăzi

Începând de sâmbătă, 13 iulie 2024, pe calea ferată din România sunt valabile primele bilete și abonamente metropolitane atât în regiunea București-Ilfov, cât și în restul reședințelor de județ din țară, a anunțat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.

 

Acestea le oferă libertate navetiștilor să utilizeze trenul de care are nevoie, fără a mai fi nevoiți să-și facă programul după mersul trenurilor unui operator anume, potrivit ministrului.

Biletul de călătorie metropolitană poate fi folosit la un tren de pe linia aleasă din ziua de valabilitate, indiferent de operator și categorie de tren.

 

Abonamentele pot fi folosite la orice tren, pe orice direcție, în intervalul de valabilitate, pe zona metropolitană de interes.

Biletele și abonamentele se cumpără pentru o zonă metropolitană / linie metropolitană specifică.

Prețul biletelor și abonamentelor se raportează la prețurile biletelor de trenuri Regio (cele mai frecvente în aceste zone metropolitane) și nu includ rezervare de loc, potrivit lui Scrioșteanu. Rezervarea de lor aceasta este opțională și se poate achiziționa de la caseriile operatorului trenului ales.

În plus, vechiul sistem de tarifare este valabil, cu bilete și abonamente stabilite pe zone kilometrice (câte 10 km).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati