Biroul Accidente Uşoare Sectoarele 1 şi 6, cu sediul pe Calea Griviţei nr. 208 – 210, Sector 1, se va muta de la 1 septembrie în sediul Splaiul Unirii nr. 311, sector 3 (incinta Auto Cobălcescu), anunță Brigada Rutieră a Poliției Capitalei.
Tot în cadrul acestui sediu îşi desfăşoară activitatea şi Biroul Accidente Uşoare Sectoarele 2, 3, 4 şi 5, astfel, aici vor fi soluţionate accidentele de circulaţie în urma cărora au rezultat numai pagube materiale, produse în toate sectoarele Capitalei.