Biroul Electoral Central (BEC) a validat în ședința de joi, 28 noiembrie 2024, rezultatele referendumului organizat în Capitală duminică, 24 noiembrie, fiind depăşit procentul de 40% din voturile exprimate de persoanele înscrise pe listele permanente în cazul tuturor celor trei întrebări.
- BEC a adoptat Hotărârea privind publicarea rezultatului referendumului local desfășurat la nivelul municipiului București la data de 24 noiembrie 2024.
Referendumul local organizat la solicitarea Primarului General, Nicuşor Dan, a întrunit criteriile pentru validare, atât în ceea ce priveşte prezenţa la urne, cât şi răspunsurile afirmative obţinute la cele trei întrebări.
Potrivit hotărârii BEC, în cazul primei întrebări – „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”, rezultatul referendumului a fost validat întrucât opţiunile valabil exprimate reprezintă 40,22% din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.
În cazul întrebării cu numărul 2 – „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”, rezultatul referendumului a fost validat, întrucât opțiunile valabil exprimate reprezintă 40,16% din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.
În cazul întrebării cu numărul 3 – „Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”, rezultatul referendumului a fost validat, întrucât opţiunile valabil exprimate reprezintă 40,23% din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.
Textul integral al hotărârii adoptate va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va putea fi consultat pe pagina de internet a BEC – https://prezidentiale2024.bec.ro/.