Biroul Electoral Central (BEC) a fost completat, duminică, cu reprezentanții Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Partidului Liga Acțiunii Naționale (PLAN) și Partidului Noua Românie (PNR), formațiuni politice care nu au obținut, în urma alegerilor parlamentare de anul trecut, mandate de deputați sau de senatori și au propus un candidat la alegerile prezidențiale din luna mai a cărui candidatură a rămas definitivă.
BEC a informat, printr-un comunicat de presă, că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost completat cu Claudiu-Octavian Ceti (PUSL), Mihai-Doru Giugula (PLAN) și Florin-Angelo Cristea (PNR).
Procesul-verbal încheiat cu ocazia completării Biroului Electoral Central cu reprezentanții formațiunilor politice care nu sunt reprezentate în Parlament și au propus candidați la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 va putea fi consultat, după publicare, pe pagina de internet a BEC – https://prezidentiale2025.bec.ro/.
Sursa: AGERPRES