Anularea titlului de proprietate prin care au fost puse în posesie mai multe spații verzi din București, la schimb pentru un teren din Dobroiești, a deschis calea ca Primăria Sectorului 2 să demoleze blocul de 10 etaje construit ilegal pe Aleea Luncșoara, deoarece terenul se întoarce în domeniul public, a declarat pentru HotNews.ro primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.
La presiunea cetățenilor din zonă, care au rămas fară parc, Prefectura București a atacat în 2014, în instanță, autorizația de construire a blocului, pe motiv că a fost emisă ilegal de Primăria Sectorului 2, condusă la vremea respectivă de primarul Neculai Onțanu. În 2018, instanța a anulat definitiv autorizația, pe motiv că a fost emisă ilegal, și a stabilit ca blocul să fie demolat pe cheltuiala celui care l-a construit. Însă clădirea este în picioare și azi.
Blocul de 10 etaje nu a fost finalizat și nici nu este locuit, fiind la roșu.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spune că după anularea titlului de proprietate, Primăria ar putea demola blocul, apoi să recupereze banii de la cei care l-au construit.
„Titlul de proprietate care tocmai a fost anulat se întâmplă că are printre terenurile vizate și cel de pe Aleea Luncșoara. Acest lucru deschide noi posibilități pentru că în cazul în care acel teren va reveni definitiv în proprietatea statului, acest lucru dă posibilitatea Primăriei Sectorului 2 să demoleze acea construcție”, a explicat Mihaiu.
Primarul Sectorului 2 spune că până acum Primăria nu putea face demolarea.
„Până în acest moment nu aveam posibilitatea legală de a demola această construcție pentru că în dispozitivul sentinței definitive, care spunea că acel bloc trebuie demolat de proprietarii terenului, primăria era pârât pentru că a emis autorizația de construire, găsită ca fiind ilegală, deci nu poate să se îndrepte cu executare silită împotriva unui alt pârât. Doar reclamantul poate să ceară executarea silită și demolarea construcției de pe o proprietate privată”, a explicat primarul.
După clarificarea situației juridice, Primăria ar putea demola blocul, apoi să recupereze banii de la cei care au construit ilegal.
„Cel care a construit nu a demolat fiindcă demolarea costă mulți bani, niște milioane de lei, și proprietarul nu a considerat că merită să investească acești bani în demolarea construcției, ba mai mult, a și vândut terenul din ce știu eu, împreună cu sarcina demolării către altă entitate. Dacă terenul de sub clădire revine la Primărie, și asta s-ar putea să necesite niște proceduri judiciare, atunci Primăria Sectorului 2 poate finanța demolarea acestui bloc, și să recupereze banii de la cei care au construit sau actualii proprietari, depinde de actele de vânzare intervenite între constructor și actualul proprietar”, a explicat Radu Mihaiu pentru HotNews.ro.
Întrebat când ar putea fi demolat blocul, primarul spune că va putea spune abia după motivarea sentinței prin care a fost anulat titlul de proprietate.
„Aș putea să dau un răspuns la această întrebare peste aproximativ o lună, după ce facem toată analiza juridică asupra demolării și asupra titlului de proprietate. În acest moment titlul de proprietate nu este încă anulat de drept dacă a existat un contract de vânzare-cumpărare, așa cum știu că a existat. Acest contract de vânzare-cumpărare trebuie să fie contestat în instanță în baza anulării titlului de proprietate inițial”, a mai explicat edilul.
Reamintim că Tribunalul București a anulat definitiv, pe 11 martie, un titlu de proprietate prin care au fost puse în posesie, în 2010, mai multe spații verzi dintre blocurile din cartierul Floreasca, la schimb pentru un teren din Dobroiești. Pe o parte din aceste terenuri deja s-au construit blocuri, pe altele sunt plănuite construcții, iar cetățenii din Floreasca luptă de ani de zile să le demoleze.
În martie 2010, Prefectura București, în baza unei propuneri făcute de Subcomisia de la Sectorul 2 pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate, condusă la vremea respectivă de primarul Neculai Onțanu, a pus în posesie circa 14.091 mp de teren, pe 18 amplasamente, majoritatea pe spațiile verzi dintre blocurile din Floreasca, în compensare pentru un teren de două hectare din Dobroiești. Cel care a obținut titlul de proprietate este Nicolau Georg.
Amplasamentele sunt:
- strada Dinu Vintilă fost nr. 19 C și 19 D – 270 mp;
- strada Pescarilor intersecție cu Șos Fundeni – 1209 mp
- strada Macazului intersecțe cu strada Savu Marin – 335 mp;
- strada Maior Coravu – 600 mp
- Calea Moșilor nr. 217 – 499 mp
- strada Rahmaninov nr. 54-62 – 1601 mp;
- str. WA Mozart nr. 49 A- 500 mp
- str. Garibaldi 28 A – 629 mp
- strada Garibaldi 30 A – 599 mp
- strada IS Bach 22 – 281 mp
- strada Ceaikovski nr. 1 B – 375 mp
- strada F Chopin 15 A – 540 mp
- strada Rahmaninov nr. 2F – 450 mp
- strada Rahmaninov 2E- 750 mp
- Șoseaua Pantelimon nr. 4 intersecție cu str. IH Rădulescu -600 mp
- Aleea Luncșoara fără număr – 996 mp;
- bd. Basarabia fără număr – 2227 mp;
- bd. Basarabia fără număr – 1623 mp;
Lupta în instanță pentru spațiul verde din Aleea Luncșoara
Curtea de Apel București a anulat definitiv autorizația de demolare pentru blocul din Aleea Luncșoara pe 26.02.2018. Procesul a fost intentat de Prefectura București, iar câțiva cetățeni din zonă, afectați de faptul că spațiul verde a fost distrus și blocul construit lângă ferestrele lor le afecta viața.
Decizia Curții de Apel a confirmat decizia Tribunalului București din 11.10.2016 care stabilea că:
”Anulează certificatul de urbanism nr. 341/26L/08.04.2013 şi autorizaţia de construire nr. 403/21L/05.08.2013 emise de Primarul Sectorului 2. Obligă pârâţii persoane fizice DICU IONELA LAURA, DICU EDWARD CONSTANTIN şi CHIRIAC MIHAI VALENTIN la desfiinţarea pe proprie cheltuială a construcţiilor edificate în baza actelor administrative anulate”.
În 2021 cetățenii din zonă au inițiat o petiție online prin care cereau demolarea blocului.
”Este timpul restabilirii legalitatii si normalitatii in cazul imobilului ridicat, cu incalcarea flagranta a legii, la adresa Aleea Luncsoara nr. 2B, sector 2, Bucuresti. Demersurile intreprinse in trecut de Prefectura Municipiului Bucuresti au avut ca rezultat anularea autorizatiei de construire si instituirea obligatiei de demolare a respectivului imobil, stabilite prin hotarararea defintiva nr. 1121/26.02.2018 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-A CAF. Mai mult, prin decizia civila nr.1928/11.06.2019 a Tribunalului Bucuresti, s-a incuviintat executarea silita a debitorului Dicu Edward Constantin in vederea desfiintarii constructiei ilegale in cauza”, se arată în petiția cetățenilor.
sursa: hotnews.ro