Blocul Rosenthal de pe Calea Victoriei va fi consolidat seismic cu finanțare PNRR

Imobilul din Calea Victoriei de la nr. 22-24, cunoscut ca Blocul Rosenthal, va fi consolidat cu finanţare din PNRR Componenta 5 – Valul Renovării, informează Primăria Municipiului Bucureşti într-un comunicat remis, luni, presei.

Potrivit sursei citate, proiectul vizează consolidarea seismică şi renovare energetică moderată a clădirii publice.

Clădirea din Calea Victoriei nr. 22-24, Sector 3, are regimul de înălţime S1+S2+P+8E şi este inclusă în Lista Monumentelor istorice.

Valoarea finanţării aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este de 41.434.452,34 lei cu TVA, iar proiectul demarat în luna ianuarie 2023 va fi implementat până la 30 iunie 2026.

Blocul Rosenthal a fost construit în anul 1938, după planurile lui Radu Dudescu, la acea vreme arhitectul şef al Băncii Naţionale a României.

Timp de 30 de ani a găzduit „Casa de Pensiuni, Împrumuturi şi Ajutoare” a angajaţilor BNR. Din anul 1968, a fost sediul Băncii Române de Comerţ Exterior. După 1999, imobilul a rămas în paragină.

„Imobilul a fost printre primele din Bucureşti care avea prăvăliile retrase de la bulevard şi care a permis trecătorilor să circule pe sub coloane. Numele l-a căpătat de la magazinul cu porţelanuri de lux Rosenthal, pe locul căruia a fost ridicată clădirea. După consolidarea seismică şi renovare energetică moderată, imobilul va avea destinaţia de clădire administrativă pentru desfăşurarea de activităţi cu specific administraţie publică”, afirmă PMB.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati