Blocuri din București, rămase fără apă caldă. Anunțul Termoenergetica

Termoenergetica anunţă lucrări de reparaţii la intersecţia dintre Calea Călăraşi şi strada Matei Basarab, furnizarea apei calde fiind sistată în această zonă.

  • Potrivit companiei, reparaţiile sunt programate până în 17 mai.

”Lucrări de reparaţii realizate în intersecţia dintre Calea Călăraşi şi strada Matei Basarab, prin care se înlocuiesc aproximativ 300 de metri liniari de conductă cu diametrul de 300mm. În această zonă reţeaua termică are o vechime de 30 de ani, anul punerii în funcţiune fiind 1993”, anunţă, luni, Termoenergetica.

Sursa citată a precizat că termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este 17 mai 2023, pe perioada desfăşurării intervenţiilor, alimentarea consumatorilor cu agent termic pentru apă caldă fiind întreruptă.

”Menţionăm faptul că tronsonul pe care se lucrează este unul poziţionat la capătul reţelei, fapt ce face imposibilă alimentarea din alt sens. De asemenea, montarea unui provizorat suprateran nu a putut fi realizată, deoarece ar fi împiedicat desfăşurarea circulaţiei rutiere”, a mai precizat compania.

  • ”Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert”, transmite Termoenergetica.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati