Bode anunţă primele sancţiuni după protestul de sâmbătă, din Bucureşti

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat că 8 persoane au fost reţinute şi duse la secţie după protestul de sâmbătă din Bucureşti.

Unele persoane au fost sancţionate contravenţional, pentru că au aruncat cu diverse obiecte spre forţele de ordine.

42 de amenzi după protestele de sâmbătă

În total, până acum, „am aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale legat strict de proteste”, a precizat ministrul luni dimineaţă. Este vorba despre amenzi în valoare totală de 48.400 de lei.

„Vor fi într-un număr mult mai mare pentru că noi evaluăm imaginile şi, în funcţie de cum identificăm persoanele care încalcă legea, îi vom sancţiona. Cei opt au fost conduşi la secţie pentru că au aruncat cu diverse obiecte spre forţele de ordine, doi au fost identificaţi ca fiind vinovaţi şi au fost sancţionaţi contravenţional.

Vom mai avea şi alte sancţiuni aplicate, atât participanţilor, cât şi organizatorilor pentru că dincolo de multe alte lucruri organizatorul îşi asumă tot ceea ce se întâmplă”, a adăugat oficialul MAI, potrivit Digi24.

În Bucureşti ”15.000 de oameni au ales să protesteze paşnic”

Bode spune că printre manifestanţi au existat şi agitatori, care îndemnau la violenţă.

„Sâmbătă, au avut loc proteste în 19 judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti. Noi am înregistrat ca participând la aceste proteste aproximativ 18.000 de persoane, din care 3.000 la nivelul celor 19 judeţe şi 15.000 în Bucureşti.

Forţele de ordine au acţionat cu responsabilitate, cu profesionalism, chiar dacă la un moment dat am văzut că a stârnit multe discuţii în spaţiul public afirmaţia purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei care le mulţumea protestatarilor pentru faptul că au protestat în siguranţă.

Eu nu pot să mulţumesc unor oameni care nu respectă legea, însă, în acelaşi timp, am văzut în Bucureşti 15.000 de oameni, care au ales să protesteze paşnic, în condiţiile în care aveam informaţii că în interiorul acestor 15.000 de protestatari se află grupări care îndemnau la acte de violenţă.

Cel puţin din acest punct de vedere, este de apreciat faptul că protestatarii nu au recurs la acte de violenţă”, a subliniat ministrul de Interne.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati