Bogdan Aurescu va susține la Praga suspendarea Acordului UE-Rusia privind facilitarea acordării de vize rușilor

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, va participa, marți și miercuri, la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (în format Gymnich), care va avea loc la Praga, în cadrul Președinției cehe a Consiliului Uniunii Europene.

Agenda discuțiilor va include relațiile UE-Africa și agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv din perspectiva implicațiilor acesteia asupra relațiilor UE-Rusia.

„Discuțiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei vor oferi miniștrilor de externe europeni oportunitatea reafirmării unității UE și a sprijinului pentru acțiunile unitare ale UE, pe multiple dimensiuni, în sprijinul Ucrainei. Subiectul va fi abordat din perspectiva actualelor și viitoarelor provocări care derivă din gestionarea relațiilor UE cu Rusia. Pe acest punct al agendei, ministrul Bogdan Aurescu va reitera necesitatea ca UE și statele membre să continue acordarea unui sprijin consistent pentru Ucraina și va pune în evidență contribuția României la aceste eforturi, în plan politic, economic, umanitar. Va informa, în context, cu privire la evoluțiile înregistrate în sprijinul multidimensional pe care România îl acordă Ucrainei, inclusiv privind facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina prin porturile românești. Discuțiile vor explora, de asemenea, noi măsuri ale UE care să consolideze capacitatea Ucrainei de a se apăra împotriva agresiunii ruse, precum și pentru a slăbi și a menține presiunea asupra F. Ruse”, potrivit unui comunicat al instituției.

De asemenea, se va aborda și subiectul vizelor pentru cetățenii ruși, poziția României, fiind cea de suspendare a acordului dintre Moscova și UE.

„Referitor la acordarea de vize pentru cetățenii ruși care călătoresc în UE, ministrul român de externe va susține suspendarea Acordului UE-Rusia privind facilitarea acordării vizelor, respectiv va exprima deschiderea pentru adoptarea unor măsuri de restrângere a circulației cetățenilor ruși, cu referire la vizele în scop turistic.

Referindu-se la consecințele asupra țărilor din regiune, oficialul român va relua argumentele în favoarea sprijinului puternic al UE pentru Republica Moldova, țară profund afectată de situația din Ucraina. Va arăta că este esențială creșterea rezilienței partenerilor estici, inclusiv prin măsuri cum ar fi cele prin intermediul Facilității Europene pentru Pace.

Cu privire la implicațiile agresiunii împotriva Ucrainei asupra abordării UE a relațiilor cu Rusia, ministrul Aurescu va arăta că orice reflecție asupra viitorului relațiilor UE-Rusia trebuie să țină cont de evoluțiile din Ucraina, cu accent asupra necesității reducerii dependențelor de Rusia și a asigurării coerenței între abordările NATO și UE privind relația cu F. Rusă”, mai spune sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati