Bogdan Chirițoiu: Nu este normal să dau o marfă ieftină la toată lumea. Sunt și oameni care pot plăti factura la electricitate

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, spune că odată cu liberalizarea pieței energiei electrice, acei consumatori vulnerabili vor fi ajutați în continuare pentru a-și putea plăti facturile, dar o subvenție care să fie acordată de stat tuturor cetățenilor nu este normală într-o piață concurențială.

„Dacă pentru unii din concetățenii noștri aceste prețuri vor fi împovărătoare, atunci venim cu legea care este pregătită în momentul de față pentru a proteja consumatorul vulnerabil, dar nu este normal să dau o marfă ieftină, electricitate sau altă marfă, tuturor la fel de ieftin. Sunt și oameni, ca mine sau ca dvs, care putem să ne plătim factura de electricitate la prețul pieței, nu trebuie să vină statul să ne subvenționeze, dar sunt și concetățeni de-ai noștri care trebuie ajutați”, a declarat Bogdan Chirițoiu la Digi24.

Șeful Concurenței spune că trebuie luate măsuri în cazul firmelor foarte mari din domeniul energiei, care vând electricitate și care sunt obișnuite să aibă o poziție foarte puternică față de clienți. Ele trebuie să înțeleagă că intră într-o piață concurențială, în care clienții au libertatea să se mute acolo unde doresc.

„Comportamente de genul ‘îți estimez eu un consum și-ți iau banii în avans și după aceea, după nu știu câte luni, îți dau eu banii înapoi’, genul acesta de lucruri probabil că într-o piață normală nu se întâmplă. La telefonie mobilă nu ne face nimeni așa ceva, nu? Firma de telefonie știe că poți să te muți de azi pe mâine, dacă nu ești mulțumit de serviciile ei”, a arătat Bogdan Chirițoiu.

„Companiile acestea trebuie ajutate – și ‘ajutate’ înseamnă și supravegheate și uneori și sancționate – ca să se mute într-o piață normală concurențială, în care clientul e important, clientul conduce lucrurile”, a subliniat Bogdan Chirițoiu. Ministrul energiei a apelat la Protecția Consumatorului și la Agenția de Reglementare. Fiecare instituție, cu pârghiile pe care le are, inclusiv Consiliul Concurenței, va ajuta această industrie să evolueze și să fie mai prietenoasă cu clienții, a punctat Bogdan Chirițoiu.

Hidroelectrica va vinde electricitate pe piață la cât e prețul pieței

„Până acum, ca să ținem prețurile jos, statul obliga Hidroelectrica, producătorul cel mai ieftin, cel mai eficient al statului, să dea acestor furnizori energia sub prețul pieței și ei își puneau marja lor de profit și o vindeau populației. Acum, nu va mai face acest lucru. Hidroelectrica va vinde electricitate pe piață la cât e prețul pieței. Furnizorii nu-și vor mai putea pune însă o marjă de profit atât de mare ca până acum. Trebuie să ne asigurăm că este concurență între ei și în felul acesta ei își micșorează adaosurile lor. Unde o să ne ducă asta? Probabil că electricitatea cumpărată de ei va fi mai scumpă, va fi la prețul de piață, dar în același timp, marjele lor de profit vor fi mai mici. O să vedem unde ne duce asta. Va fi o piață unde uneori prețurile vor crește, uneori vor scădea, important este să fie concurență între ei și atunci prețurile vor fi cât de mici pot ele justificat să fie”, a explicat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

De la 1 ianuarie 2021, piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată, iar preţurile nu mai sunt reglementate de către ANRE, ceea ce a bulversat consumatorii și a adus acuze că această măsură nu a fost pregătită suficient.

Ca urmare, pentru a da un răgaz consumatorilor casnici să-și aleagă furnizorul cel mai potrivit și să încheie noi contracte, Autoritatea de Reglementare (ANRE) a emis un ordin prin care până la 30 iunie, consumatorii casnici vor plăti preţul de serviciu universal pentru electricitatea consumată la cea mai mică ofertă a furnizorului din zona respectivă.

În paralel, guvernul pregătește măsuri pentru a oferi stimulente consumatorilor vulnerabili. Potrivit estimării ANRE, mai mult de jumătate din consumatorii casnici de energie electrică din România, respectiv peste 4,5 milioane, sunt „consumatori vulnerabili”, cu un consum mediu de 55 kWh pe lună.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati