Bolnav de Covid, un bărbat din Capitală s-a izolat de 5 zile în mașină, pentru că DSP-ul nu l-a mai contactat

Un bărbat din Capitală, care are COVID-19, s-a autoizolat în mașina sa, pentru a nu transmite virusul familiei. Astfel, de cinci zile mașina lui Mihail Popescu i-a devenit casă, arată Digi 24.

„Aici dorm și în spate am bagajul făcut de soție”, a spus el. „M-am trezit sâmbătă dimineață și am constatat că nu am gust și miros și am anunțat la muncă. Sunt asistent medical și mi-au zis să fac un test de Covid și am decis pe drum să nu mai merg în casă.

Mi-a ieșit rezultatul pozitiv. Soția este operată pe inimă acum un an și jumătate și parcă n-aș vrea să se îmbolnăvească și ea”, spune bărbatul.

Niciun răspuns de la DSP

Tânărul de 34 de ani a explicat că de la DSP nu a primit sprijin.

„Mi-a răspuns cineva și mi-a zis să aștept și să stau izolat, atâta tot, asta sâmbătă seara. Duminică am sunat din nou și am cerut să îmi zică ceva, ce să fac, că stau în mașină. Să stau izolat pe cât posibil, așa mi-au zis.

Îmi trebuie concediul ăla medical, mă interesează internarea aia de 24, 48 de ore”, mai spune Mihail.

Speranța bărbatului acum este un prieten care are un apartament gol și să se poată muta acolo.

„Dacă fac rost de cheia respectivă să mă mut… Aseară m-am bărbierit aici, la farurile mașinii, a fost ok”, mai spune el.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati