Cea de-a doua ediție a Târgului Internațional de Carte pentru copii – BOOKerini, va avea loc de joi, 17 octombrie, și până duminică, 20 octombrie, între orele 10.00-18.00, la Biblioteca Națională a României.
Copiii sunt așteptați cu acest prilej să-și întâlnească autorii preferați, să stea de vorbă și să-i asculte citind, să deseneze pe Peretele cu povești alături de ilustratorii îndrăgiți, să citească și să asculte povești în locurile special amenajate, să participe la cele peste 50 de evenimente pregătite de organizatori.
Noua ediție a Târgului Internațional de Carte pentru copii – BOOKerini continuă programul de promovare a literaturii pentru copii, de încurajare a producției editoriale autohtone de profil, accentul fiind pus și de această dată pe calitatea programului: întâlniri între profesioniștii din domeniu; ateliere susținute de autori și de ilustratori de carte pentru copii; conferințe și dezbateri pentru părinți, profesori; schimburi de experiență între editori, între autori din România și din alte țări (Franța, Ungaria, Grecia și Suedia).
50 de invitați din România și trei din străinătate și peste 20 de edituri, prezente cu cele mai importante titluri de carte pentru copii, vin astfel la Biblioteca Națională a României pentru a fi ghizii micilor cititori, în minunatul demers de descoperire a Poveștii. Nu întâmplător, conceptul care stă la baza celei de-a doua ediții a Târgului BOOKerini are în vedere Călătoria, puterea literaturii pentru copii de a transforma, a iniția și a câștiga, de fiecare dată, câte ceva de pe urma unei povești. Organizatorii au pregătit copiilor călătorii imaginare, fantastice, de aventură, în timpuri îndepărtate, dar și contemporane, punând accent pe componenta digitală (VR și AR), dar și pe cea senzorială (expoziții), pe interactivitate și pe dialog, atât între micii cititori – care-și vor recomanda unii altora cărți, în cadrul cluburilor de lectură –, cât și între publicul adult și profesioniști.
►►►
Edituri participante: Arthur, Vlad și Cartea cu Genius, Mini Grafic, Polirom Junior, Cartea Copiilor, Nemira, ALL, Frontiera, Univers, Didactica Publishing House, Nomina, Signatura, Aramis, Sigma Educational, Curtea Veche, Publishing Books by Prior Media Group, Cartemma, Creanga Fermecată, Librairie Kyralina, Books Express, MORMI, Ludicus Games, Ludotech, anacronic.ro, Big Books for Little Hands.
►►►
Micii cititori sunt invitați să consulte programul și să-și rezerve din vreme un loc la activitățile preferate. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscriere se face la adresa: http://bit.do/BOOKerini. Pentru grupuri mai mari de 15 copii, înscrierile se fac pe adresa de e-mail: lunadinmansarda@gmail.com, specificând atelierul la care se dorește participarea și numărul de copii.
►►►
Târgul Internațional de Carte pentru copii – BOOKerini este organizat de Asociația „Câte-n lună și-n mansardă” și de EDU CULT CREATIV, cu sprijinul De basm #LittleLit.