Brandul german de fashion Marc O’Polo deschide cel mai mare magazin din România

0
209
Unsplash

Brandul de fashion Marc O’Polo deschide al patrulea și cel mai mare magazin mono-brand din România în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, tranzacţie intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Marc O’Polo este un brand fondat în urmă cu peste 50 de ani în Stockholm, fiind prezent în România prin magazine mono-brand situate în Bucureşti Mall, Fashion House Militari şi Iulius Mall Cluj-Napoca. Magazinul din AFI Palace Cotroceni, care urmează a fi deschis pe 10 decembrie, va fi cel mai mare din reţea (235 metri pătraţi), scrie incont.stirileprotv.ro.

”Brand-ul Marc O’Polo era cunoscut în România în special prin prezența în magazinele Peek & Cloppenburg. De la deschiderea primului magazin mono-brand pe piața locală în 2019, recepționat foarte bine de public, am căutat o locație reprezentativă pentru a putea exprima și mai mult din identitatea și produsele brand-ului. Noul magazin din cadrul AFI Palace Cotroceni va implementa ultimul concept al brand-ului, o gamă extinsă de produse și o experiență îmbunătățită de shopping. Pe această cale, aș dori să le mulțumesc reprezentaților AFI Europe pentru suportul oferit în găsirea unei soluții optime”, a spus Bogdan Marcu, Partener Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Având sediul central în Stephanskirchen, Munchen, Germania, Marc O’Polo are circa 1.800 de angajaţi şi a realizat în anul fiscal 2019-2020 o cifră de afaceri de 430 de milioane de euro. Brandul este prezent atât pe pieţele vestice, cât şi în Europa Centrală şi de Est şi în China.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanță imobiliară de top pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Departamentul de retail al companiei a închiriat în ultimii doi ani spaţii cu o suprafaţă cumulată de peste 30.000 de metri pătraţi în proiecte de retail din Bucureşti şi din ţară.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.