Brazii de Crăciun, colectați gratuit din fața locuințelor din Sectorul 6

Ca în fiecare an, pentru a evita aruncarea brazilor de Crăciun pe trotuare, în parcuri sau grădini de bloc, Primăria Sectorului 6 organizează colectarea lor gratuită, pe toată durata lunii ianuarie.

Potrivit administrației locale, sunt trei opțiuni:

  1. În weekend, la ghena din fața blocului sau la poarta casei

În cazul persoanelor care locuiesc la bloc, brazii se pot lăsa în fața ghenei imobilului, iar cei care locuiesc la casă pot lăsa brazii în fața porților. Dar nu oricând!

Firma de salubritate va aduna brazii în fiecare weekend al lunii ianuarie 2023, în zilele de vineri și sâmbătă: 6-7, 13-14, 20-21 și 27-28. Așadar, pomul de Crăciun trebuie scos din casă doar la final de săptămână!

  1. Duși la punctele fixe de colectare, oricând, la orice oră

În afara programului de colectare de la asociațiile de proprietari și de la locuințele unifamiliale, cetățenii Sectorului 6 care preferă să despodobească brazii în timpul săptămânii îi pot duce și lăsa, tot gratuit, la cele 11 puncte de colectare selectivă a deșeurilor. Acolo, programul este 7 zile din 7, 24 de ore din 24. Iată lista acestor puncte!

Cartierul Drumul Taberei

  • Centrul nr. 1 – str. Valea Ialomiței intersecție cu str. Poarta Sărutului;
  • Centrul nr. 2 – str. Pasărea în Văzduh intersecție cu str. Pupăza cu Moț;
  • Centrul nr. 3 – str. 1 Mai nr.57-59 (parcare lateral Auchan);
  • Centrul nr. 6 – str. Valea Argeșului (capăt troleibuz);
  • Centrul nr. 7 -Bd. Timișoara nr. 35;
  • Centrul nr. 11 – Bd Drumul Taberei intersecție cu str. Târgul Neamț.

Cartierul Militari

  • Centrul nr. 5 – str. Fabricii intersecție cu str. Apeductului;
  • Centrul nr. 9 – str. Liniei intersecție cu str. Timonierului;
  • Centrul nr. 10 – str. Performanței nr 45.

Cartierele Crângași și Giulești

  • Centrul nr. 4 – str. Giulești vis-a-vis de Institutul Pasteur;
  • Centrul nr. 8 – Piața Crângași, în spate la TIP-TOP.
  1. În orice zi, la alegerea asociațiilor de proprietari

Asociațiile de proprietari care se organizează, strâng mai mulți brazi și vor colectarea lor din fața blocurilor în altă zi din timpul săptămânii, pot contacta operatorul de salubritate la dispeceratul non-stop 0757 024 222 și stabili o zi și un interval orar.

”IMPORTANT! Brazii trebuie curățați de decorațiuni. Ei vor fi tocați și livrați către companiile care procesează lemnul. În natură, nimic nu se pierde, totul se transformă”, conchide sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati