Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul PNL, este cercetat de procurorii DNA pentru o şpagă de 22 tone de tablă în perioada martie-aprilie 2020.
Ministrul ar fi pretins mita respectivă pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și pentru monitorizarea favorabilă a măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme, atribuții care țin de Ministerul Mediului.
În perioada menționată de procurori, ministru al Mediului era Costel Alexe, actualul președinte al Consiliului Județean Iași.
Iată comunicatul integral al DNA:
– luare de mită,
– instigarea la delapidare.
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.