Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele ca urmare a demisiilor miniştrilor USR PLUS precum şi pe cele de numire a interimarilor. Florin Cîţu, Dan Vîlceanu, Tanczos Barna, Cseke Attila şi Virgil Popescu sunt interimarii propuşi la ministerele deţinute de USR PLUS.
Conform Administtraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri următoarele decrete:
• Decret prin care se ia act de demisia domnului Ilie-Dan Barna, viceprim-ministru, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
• Decret prin care se ia act de demisia domnului Cristian Ghinea, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
• Decret de desemnare a domnului Florin-Vasile Cîţu, prim-ministru, ca ministru al investiţiilor şi proiectelor europene, interimar.
• Decret prin care se ia act de demisia domnului Cătălin Drulă, ministrul transporturilor şi infrastructurii, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
• Decret de desemnare a domnului Dan Vîlceanu, ministrul finanţelor, ca ministru al transporturilor şi infrastructurii, interimar.
• Decret prin care se ia act de demisia domnului Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
• Decret de desemnare a domnului Virgil-Daniel Popescu, ministrul energiei, ca ministru al economiei, antreprenorialului şi turismului, interimar.
• Decret prin care se ia act de demisia domnului Ciprian-Sergiu Teleman, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
• Decret de desemnare a domnului Tánczos Barna, ministrul mediului, apelor şi pădurilor, ca ministru al cercetării, inovării şi digitalizării, interimar.
• Decret prin care se ia act de demisia doamnei Ioana Mihăilă, ministrul sănătăţii, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
• Decret de desemnare a domnului Cseke Attila Zoltán, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, ca ministru al sănătăţii, interimar.