BREAKING | Klaus Iohannis: După 15 mai, dacă ieșiți din localitate veți avea nevoie de o declarație

Președintele Klaus Iohannis a anunțat care sunt măsurile de relaxare, după data de 15 mai și cum se va face deplasarea în afara localităților. Pentru deplasarea între localități, cetățenii vor avea nevoie de declarație. De asemenea, vor fi deschise bisericile, dar doar pentru slujbe ținute în aer liber.

Începând cu această dată, purtatul măștii va fi obligatoriu în spațiile interioare, precum magazine sau transportul în comun, alături de păstrarea unei distanțe de 1,5 metri între două persoane, a subliniat Klaus Iohannis, care a atras atenția că „epidemia Covid-19 este încă între noi” și nu este „momentul să ne relaxăm prea mult”.

În ceea ce privește activitățile sportive, profesioniștii pot relua cantonamentele, însă competițiile nu vor începe în prima perioadă de ridicare a restricțiilor.

Pentru sportivii amatori, sunt permise activitățile individuale, inclusiv în baze sportive, dar doar în aer liber. În plus, accesul în vestiare va fi interzis.

Ce se redeschide?

Se redeschide parțial comerțul. Se pot redeschide magazinele care au acces direct din stradă. Se redeschid saloanele de îngrijire personală, se redeschid muzeele. Recomandăm autorităților locale ca din 15 mai să redeschidă parcurile pentru public.

La ce se renunță?

Se renunță la obligația de a sta acasă și la obligația unei declarații când ne deplasăm în interiorul localității. Nu trebuie să exagerăm însă.

Ce rămâne obligatoriu?

Este interzisă deplasarea în afara localității cu excepții. Sunt excepții naturale. Cine merge la servicu, merge, se poate ieși pentru munci agricole, pentru sporturi individuale.

Totuși, când ieșim din localitate este nevoie de o declarație. Mai puțin în zonele metropolitane. Dacă mergeți de exemplu din București în provincie, aveți nevoie de o declarație scrisă.

Bisericile. Serviciile religioase vor fi reluate în prima fază în curtea bisericii, deci în exterior. Credincioșii vor purta mască și vor păstra distanța de 1,5 metri. În a doua și a treia etapă aceste condiții vor fi rediscutate.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati