BREAKING NEWS / Alertă la Spitalul Victor Babeș! Trei pacienţi morţi după o avarie la sistemul de oxigen

Cel puţin trei pacienţi au murit, în această seară, după ce au rămas fără oxigen, într-o unitate mobilă de Terapie Intensivă aflată la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti.

Ministerul Sănătații a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, că trei pacienți și-au pierdut viața la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaționalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Institutului Național Victor Babeș (PMB / ASSMB).

„Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național Victor Babeș din capitală, dorim să facem următoarele precizări:

Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă  a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță  a acestor tipuri de echipamente medicale.

În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului  a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.

La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor  care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.

Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat  o creșterea a  presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Instalarea și operaționalizarea  Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.

Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș
– 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș
– 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)
– 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni
– 1 pacient la Floreasca
-3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator”, se arată în comunicatul DSU.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati