UPDATE Elicopter militar, aterizare de urgenţă în sensul giratoriu de la Aviatorilor, în Bucureşti/ Zborurile de Ziua Aviației au fost anulate

Un elicopter militar a aterizat de urgenţă, în această dimineaţă, în sensul giratoriu de la Aviatorilor, în Bucureşti. Zborurile de Ziua Aviației au fost anulate.

UPDATE Au fost anulate zborurile de Ziua Aviației, după incidentul de joi, când un elicopter militar a aterizat forțat în Piața Charles de Gaulle, a transmis Constantin Spînu, șeful Direcției Informare și Relații Publice din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Ordinul a fost dat de generalul maior Viorel Pană, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene din România, iar anunțul a fost făcut de generalul de brigadă Constantin Spînu. Potrivit acestuia, nu vor mai fi survolări ale aeronavelor de Ziua Aviației.

Ceremonia se va ține prin depunere de coroane de flori de la Monumentul Aviatorilor.

Avionul militar care a aterizat forțat va fi luat pe un trailler și va fi dus la Baza Mihai Kogălniceanu, unde va fi expertizat, potrivit Digi24 care citează Mediafax.


ȘTIRE INIȚIALĂ

Un elicopter militar a aterizat de urgenţă, în această dimineaţă, în sensul giratoriu de la Aviatorilor, în Bucureşti. 

Elicopterul militar ce aparţine Statelor Unite ale Americii ar fi suferit o defecţiune tehnică şi chiar a lovit doi stâlpi în zona Charles de Gaulle. Cei doi stâlpi au fost retezaţi şi au ajuns pe şosea, blocând astfel traficul, scrie antena3.ro.

Pilotul elicopterului a găsit zona perfectă pentru a ateriza fără a provoca alte pagube, astfel că a efectuat o aterizare de urgenţă în sensul giratoriu de la Aviatorilor.

Elicopter UH-60 Black Hawk, aterizare de urgenţă în sensul giratoriu de la Aviatorilor

Poliţiştii rutieri au intervenit în zonă şi au dirijat traficul pentru a evita blocajele şi eventualele incidente, dar şi pentru a permite inginerilor să ajungă la elicopter.

Potrivit unor surse, elicopterul militar a trecut foarte aproape de statuia Aviatorilor. De asemenea, nu există victime.

Martorii au povestit pentru Antena 3 că pilotul a evitat o clădire, cablurile de pe stâlpi, dar şi alte obstacole şi a reuşit să aterizeze pe şosea.

În acelaşi timp, oamenii spun că şoferii au încercat să forţeze trecerea prin sens chiar în momentul în care elicopterul aterizat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati