Ministrul de Interne, Ministrul Vela, a anunțat, luni seară, că a emis o nouă ordonanţă militară, care prevede ridicarea carantinei pentru orașul Țăndărei din județul Ialomița şi suspendarea zborurilor în şi dinspre Spania.
”Astăzi am emis Ordonanța 11. Primul punct este legat de suspendarea zborurilor către Spania și din Spania. Este continuarea suspendării, valabilă până în 14 mai inclusiv. Al doilea punct este exceptarea de la măsurile de carantinare sau izolare pentru personalul navigant, fluvial și maritim, care vine din porturi sau țări catalogate ca zone roșii sau galbene în ipoteza în care acest personal navigant nu prezintă simptome COVID-19 și se încadrează în măsurile anterioare nu este obligat să intre în izolare. Această măsură este sinonimă cu cea adoptată pentru piloți și echipajele aeronavelor sau pentru șoferii camioanelor care transportă marfă”, a declarat ministrul de Interne, Marcel Vela, într-o conferinţă de presă.
Marcel Vela a precizat că a ridicat şi măsura de carantinare pentru Țăndărei.
„Fiecare dintre voi a fost un erou în această perioadă. Eroi ați fost și dumneavoastră, bunicii și copiii, sau cei care nu au mers în vacanțe, nu au ieșit la soare sau ați suferit că nu ați mers la biserică”, a adăugat Marcel Vela.