BREAKING NEWS / Premierul Cîțu, după tragedia de la Victor Babeș: Nu putem să garantam că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla

Premierul Florin Cîțu a declarat în urmă cu puțin timp, luni seara, că indidentul tragic de la Spitalul Victor Babeș din capitală, în urma căruia trei pacienți au murit după ce au rămas fără oxigen, a fost un accident și că nu poate garanta că ceva similar nu se va mai întâmpla.

„Trei persoane au decedat. În acest moment nu știm de ce. Condoleanțe familiilor îndoliate. Din ce știm până acum, se pare că este un accident.

Am vorbit cu ministrul de Interne. I-am cerut că acheta să fie cât mai rapidă și transparentă. Vinovații trebuia să răspundă. Suntem în război cu această pandemie de un an de zile. Presiunea pe spitale este foarte mare. Trebuie cu toții să ajutăm. Campania de vaccinare este singura soluție.

Am văzut că reprezentanții statului fug de comunicare. Cetățenii au nevoie să venim să explicăm. De aceea l-am adus pe domnul Arafat. Nu trebuie să mai fugim de comunicare. Vom încerca să avem mai multe paturi de ATI așa cum am cerut acum două luni de zile.

Nu putem să garantăm că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla.

Trebuie să avem o campanie de vaccinare de succes.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati