BREAKING NEWS / Vaccinarea cu serul AstraZeneca, SUSPENDATĂ în România

Vaccinarea cu serul AstraZeneca va fi supendată în România timp de o săptămână. Premierul Florin Cîțu a făcut anunțul joi seară, după ce mai multe state au luat decizia de a opri vaccinarea cu acest ser în urma unor suspiciuni că ar duce la efecte secundare grave. Este vorba despre cheaguri de sânge fatale. 

  • Cîțu a declarat, joi seară, că s-a luat decizia ca cele 3.000 de doze AstraZeneca rămase să fie puse timp de o săptămână în „carantină”. Șeful Guvernului a precizat că această măsură nu este o recomandare europeană.

„În cursul acestei seri, a avut loc o ședință la care au participat reprezentanții CNCAV, INSP, MS, ANMDMR. Situația celor două loturi de vaccinuri a fost analizată și s-au decis, în unanimitate, următoarele aspecte:

1. Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului;

2. Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România;

3. Se înlocuiesc cele 4257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat.

Menționăm faptul că această decizie a fost luată ca o măsură de precauție extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument științific care să fi impus această hotărâre.   Reiterăm faptul că decizia de carantinare a lotului respectv a fost luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia.  Astăzi, 11.03.2021, ca urmarea a analizei preliminare a cazurilor de evenimente tromboembolice raportate în Austria cu privire la lotul ABV 5300, EMA a transmis un comunicat oficial prin care anunță faptul că la acest moment nu există indicii care să ateste o legătură de cauzalitate între vaccin și evenimentele adverse raportate”, a transmis Grupul de comunicare al CNCAV, într-un comunicat.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati