Breaz: Corpul de control al Ministerului Culturii va efectua un control la TNB; Caramitru: Am fost ameninţat cu „Inchiziţia”!

Corpul de control al Ministerului Culturii va efectua un control la Teatrul Naţional Bucureşti, a anunţat marţi ministrul Culturii, Daniel Breaz, în timp ce directorul TNB, Ion Caramitru spune că „este ameninţat cu Inchiziţia”.

„Nu am trimis niciun corp de control şi îmi pare rău că s-a interpretat şi domnul manager a interpretat greşit că eu vreau să verific managerul. Nu vreau să verific managerul şi nu am absolut nicio treabă şi încă o dată pot să spun, îl apreciz pe domnul Caramitru ca şi actor. Sunt solicitări din partea angajaţilor şi nu sunt solicitări de a trimite corpul de control doar la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi al alte instituţii din subordine. Ce pot să fac, să nu dau curs acestor solicitări ? (…) Îl apreciez pe domnul Caramitru foarte mult ca şi actor, despre manager nu emit nicio opinie în acest moment, eu doar vreau să văd cum sunt cheltuiţi banii care sunt puşi la dispoziţia Teatrului Naţional Bucureşti de către Ministerul Culturii şi, bineînţeles,  care vin de la buget”, a declarat Daniel Breaz, marţi, la Palatul Victoria.

Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru, a denunţat marţi, la finalul unei întâlniri cu premierul Viorica Dăncilă, că a fost ameninţat cu Corpul de control al Ministerului Culturii,

Ion-Caramitru
Foto: Florin Ghioca

”În ceea ce mă priveşte, şi lucrul ăsta l-au văzut şi colegii mei, am cerut demisia domnului ministru Breaz, pentru modul spun doar inoportun de preocupare faţă de instituţiile noastre, pe de o parte, şi de modul de expunere publică aş spune al frustărilor domniei sale. (…) A fost de ajuns să spun despre lipsa de buget, ca să fiu ameninţat cu Corpul de control al ministrului. Aşa ceva este inadmisibil. Toată presa este plină de faptul că Ion Caramitru va fi anchetat cu Corpul de control, ca şi cum până acum n-aş mai fi fost anchetat în fiecare an de Curtea de conturi, de rapoartele care se fac de fiecare instituţie către Ministerul Culturii. Lună de lună se fac deschideri, se explică pe ce se cheltuieşte, contractele sunt verificate. Să vrei să faci ceva ilegal, şi nu poţi. Iar ameninţarea publică… N-avea decât să trimită Corpul de control fără să anunţe public. Ea ca şi cum ar trimite Inchiziţia să verifice anumite incorectitudini de tip religios. Ni s-a spus că s-a cerut din teatru de la un grup de oameni să trimită Corpul de Control. Este inexact. În memoriul pe care l-au trimis actorii nu se face asemenea referire.  Leam spus în şedinţă – ce se întâmplă seamănă cu ce se întâmplă înainte de 89. La sesizarea unui grup de tovarăşi se face control la instituţia respectivă şi se găseşte tovarăşul director a fi vinovat de ceva. Pentru că grupul de tovarăşi reprezintă poporul”, a spus Caramitru.

În urma unei solicitări scrise, trimisă zilele trecute Guvernului României, o delegație de directori din instituții aflate în subordinea Ministerului Culturii a fost primită în cursul zilei de marți, 2 iulie, la Palatul Victoria de către premierul Viorica Dăncilă. La discuţii a fost present şi ministrul Culturii, Daniel Breaz.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati