Brigada Rutieră din București a trecut la „ținuta de vară”. Pe străzi vor circula polițiști cu 3 CAN-AM Spyder F3

Poliția Capitalei anunță că trece la „ținuta de vară”, cu referire la noile dotări intrate în poseisa colegilor de la „Rutieră”, conform gandul.ro.

Mulți șoferi au reacționat, însă, critic la anunțul polițiștilor.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Poliția Capitalei a prezentat noile dotări ale Brigăzii Rutiere, trei Can-Am Spyder F3.

„Știți momentele acelea când urcăm hainele groase în pod ca să facem loc hainelor de vară? Ei bine, colegii noștri de la Brigada Rutieră au trecut la echipamentul de vară. Și nu, nu ne referim la ținută. Ei au ceva mai frumos”, a scris pe Facebook Poliția Capitalei.

„De azi, ies în trafic nu pe două roți, ci pe trei! Reprezentații Euronautica International SRL «ne-au echipat» cu 3 Can-Am Spyder F3 pentru flota Brigăzii Rutiere București” – Poliția Capitalei

Materialul este însoțit și de o fotografie care arată noile modele intrate în dotarea floteri Brigăzii Rutiere.

Într-o notă amuzantă, polițiștii le dau un sfat șoferilor care vor să vadă noile modele din dotare: „Știm că sunt frumoase, dar să nu întoarceți capul după ele. Fiți atenți la drum. Nu vrem să pățiți ceva”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati