Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition are loc astăzi

Cea de-a XIV-a ediţie a celui mai impresionat spectacol aviatic din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – va avea loc sâmbătă, anunță primarul general, Nicușor Dan.

Pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu, așii aviației civile și militare din 12 state vor încânta spectatorii cu acrobații aeriene și demonstrații de elită, dar și cu aeronave expuse la sol.

Evenimentul reunește peste 100 de aeronave civile și militare, în evoluții aeriene și expuse publicului, dar și peste 150 de piloți și parașutiști.

Show-ul aerian, care celebrează 20 de ani de la momentul aderării României la NATO, este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Forțele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMATSA, ROMAERO și Clubul Sportiv AIBO, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Intrarea este liberă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati