Bucharest Jazz Festival: S-au pus în vânzare biletele individuale pentru concertele din perioada 8-10 septembrie

Începând cu data de 25 august, iubitorii de jazz pot achiziționa bilete valabile pentru fiecare zi de concerte din cadrul programului Bucharest Jazz Festival, desfășurat în perioada 8-10 septembrie la Combinatul Fondului Plastic.

  • Cea mai așteptată manifestare de jazz a toamnei, Bucharest Jazz Festival va avea loc între  7-10 septembrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni și Combinatul Fondului Plastic, și aduce, în premieră, în Capitală, artiști premiați și nominalizați la Grammy, nume consacrate ale jazzului internațional și virtuozi ai jazzului românesc. 

Biletele individuale pentru fiecare dintre cele 3 zile de festival la Combinatul Fondului Plastic pot fi achiziționate la prețul de 100 de lei, pentru zona cu locuri pe scaun, și 75 de lei pentru zona cu acces general.

Abonamentele generale (ce asigură accesul la toate concertele din cele trei zile de festival la Combinatul Fondului Plastic) sunt acum disponibile la următoarele prețuri: abonament pentru 3 zile cu loc pe scaun – 250 de lei; abonament cu acces general – 200 de lei.

Biletele individuale și abonamentele generale pot fi achiziționate online pe arcub.roEntertix.roMyticket.ro, în magazinele partenere și la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani 84-90).

Biletele individuale și abonamentele generale sunt valabile pentru concertele din perioada 8-10 septembrie de la Combinatul Fondului Plastic. Copiii cu vârsta de până la 10 ani beneficiază de acces gratuit.

Bucharest Jazz Festival este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Ediția din 2023, curatoriată de Ana-Cristina Leonte, o voce importantă a jazzului românesc, propune publicului cele mai proaspete explorări sonore din sfera jazzului contemporan, de la expresii profund înrădăcinate în tradiție până la manifestări eclectice în care se îmbină, sub magia improvizației, sunete electronice, neo-soul, funk, hip-hop, rock, afrobeat și world music. Muzicieni din Finlanda, Venezuela, Marea Britanie, Franța, Statele Unite ale Americii, Israel, Elveția, Austria, Țările de Jos, Coreea de Sud, Germania, Republica Moldova și, nu în ultimul rând, România vin în această toamnă la București și aduc pe scena Combinatului Fondului Plastic vibrațiile noi ale jazzului contemporan.

„Am invitat artiști și proiecte noi care nu au mai fost pe scena festivalului, iar în ceea ce privește artiștii internaționali, am invitat nume care nu au mai performat în România. Vor fi prezentate mai multe albume noi ale artiștilor români din țară și diaspora, precum și ale artiștilor internaționali. În procesul curatorial am avut în vedere calitatea selecției, noutățile muzicale și sprijinul comunității, dar am încercat să mențin o viziune de ansamblu, având mereu în minte și publicul. Mantra cu care am pornit în asumarea acestui rol a fost «muzică pentru oameni», acest schimb circular muzician-ascultător-muzician care poate suna banal, dar care este unul esențial în acest tip de manifestare. Mi-am dorit ca selecția de artiști să fie atractivă pentru publicul fidel al festivalului care an de an și-a primit artiștii cu necondiționată căldură, dar să atragă și public nou spre muzica de jazz și publicul tânăr”, precizează Ana-Cristina Leonte, cel mai tânăr curator al festivalului de până acum.

Program Bucharest Jazz Festival // 7-10 septembrie 2023

Joi, 7 septembrie 2023 | 19:00 – 21:00

ARCUB – Hanul Gabroveni (pasajul Gabroveni)

  • Sebastian Spanache
  • Mircea Tiberian Quartet – Now as Then

Vineri, 8 septembrie 2023 | 19:00 – 23:00

Combinatul Fondului Plastic

  • Sorin Romanescu Trio
  • Big Band Radio România / dirijor Tobias Hoffmann / solist Vilkka Wahl – Conspiracy
  • Ben Wendel Quartet

Sâmbătă, 9 septembrie 2023 | 18:00 – 23:00

Combinatul Fondului Plastic

  • Lukács Márton Live Set
  • Muntet
  • Norzeatic & Qinta Spartă
  • Meshell Ndegeocello

Duminică, 10 septembrie 2023 | 18:00 – 23:00

Combinatul Fondului Plastic

  • TajNic
  • Anita Petruescu Group
  • Gin Tonic Orchestra
  • Nubiyan Twist

În zilele de 8 septembrie, respectiv 9 septembrie, concertele vor fi urmate de o serie de jam sessions.

Programul integral al festivalului este, de asemenea, disponibil pe arcub.ro și www.bucharestjazzfestival.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati