Bucharest Opera Festival, la cea de-a patra ediție, între 15 și 24 iunie, pe scena ONB

Opera Națională București prezintă cea de-a patra ediție a Bucharest Opera Festival, ce se va desfășura în perioada 15 -24 iunie 2025. Biletele s-au pus deja în vânzare.

Ajuns la a 4-a ediție, Bucharest Opera Festival va alterna în cele 10 seri producţii de operă, balet, operetă, musical-operă rock şi operă în concert, cu 10 companii diferite, printre care 2 invitaţi din afara României, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Maria Bieşu din Chişinău şi Opera din Ruse. Operei Naţionale din Bucureşti i se alătură pe afişul festivalului Opera Națională Română Iaşi, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Opera din Braşov, Teatrul de operă şi balet „Nae Leonard” din Galaţi şi Orchestra de Cameră Radio. 

Ca şi anii trecuţi, toţi directorii de teatru liric din România au găsit cheia să-şi entuziasmeze colectivele artistice şi tehnice pentru a veni la acest festival, contribuind la a transforma Bucureştiul într-o destinaţie privilegiată de turism cultural. 

Peste 1500 de muzicieni, balerini, personal artistic şi tehnic vor fi prezenți pe scenă, în fosă şi în culise la Bucharest Opera Festival 2025, aşa cum se întâmplă an de an în iunie, pe aceeaşi scenă, a Operei Naţionale din Bucureşti.

Bucharest Opera Festival este un eveniment de zece zile care aduce la București cele mai importante teatre de operă și balet din România și nu numai, dând posibilitatea publicului de a experimenta călătorii culturale diverse.

Lansat în aprilie 2025 prin evenimente de promovare la Londra şi New York pentru a atrage şi publicul din afara României, Bucharest Opera festival l-a adus la Bucureşti anul trecut pe criticul britanic Peter Quantrill care comenta evenimentul, dintr-o perspectivă occidentală:

„Imaginați-vă zece companii de operă diferite din Italia care să accepte să joace toate pe aceeași scenă – imaginați-vă coordonarea tuturor cântăreților, instrumentiștilor, echipelor tehnice și de suport, astfel încât o montare întreagă să poată fi instalată peste noapte, repetată în cursul zilei și prezentată seara, apoi demontată imediat, pentru ca o altă montare și o altă companie să-i ia locul. Imposibil!  Dar Daniel Jinga și colegii săi de la Opera Națională București reușesc să transforme imposibilul în realitate de trei ani încoace. Anul acesta, în loc să se concentreze pe o singură figură, festivalul din iunie oferă o imagine reprezentativă a culturii lirice din România. Sunt patru opere în versiune scenică, trei balete, o operetă, un musical și o operă în concert. 

Vin companii din două țări vecine – Bulgaria și Republica Moldova – iar restul programului este generat de teatrele lirice şi operele din ţară. Astfel, chiar dacă veți putea vedea Nabucco și CenușăreasaFaust de Gounod și Jesus Christ Superstar, tema principală a Festivalului 2025 este viața lirică din România.”

(Video concept: Virgul Oprina/ Opera Națională București)

Program festival

Ø  Duminică, 15 iunie, ora 19:00 – Faust de Gound, operă în regia lui Alexandru Toscilescu, dirijor Tiberiu Soare (Opera Națională București)

Ø  Luni, 16 iunie, ora 19:00 – Rita de Donizetti – operă în concert (Orchestra de Cameră Radio)

Ø  Marți, 17 iunie, ora 20:00 – Jesus Christ Superstar, de Andrew Lloyd  Webber şi Tim Rice, operă rock în regia şi coregrafia  Novák Péter, dirijor Kulcsár Szabolcs (Opera Maghiară din Cluj-Napoca)

Ø  Miercuri, 18 iunie, ora 19:00 – Cenuşăreasa  de Prokofiev, balet în regia şi coregrafia lui Renato Zanella, dirijor Daniel Jinga (Opera Naţională Bucureşti)

Ø  Joi,19 iunie – Carmen de Bizet, balet în regia şi coregrafia Natalia Osipova (Opera din Ruse)

Ø  Vineri, 20 iunie, ora 19:00 – Turandot de G. Puccini, opera în regia lui Rareş Zaharia, dirijor David Crescenzi (Opera Națională Română Iași)â

Ø  Sâmbătă, 21 iunie, ora 19:00 – Nabucco de Verdi, opera în regia Andei Tăbăcaru, dirijor David Crescenzi (Opera din Braşov)

Ø  Duminică, 22 iunie, ora 19:00 – Lucia di Lammermoor de Donizetti, operă în  regia lui Paolo Bosisio, dirijor Victor Gheorghe Dumănescu (Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi)

Ø  Luni, 23 iunie, ora 19.00 – Spartacus de Haciaturian, balet (Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău)

Ø  Marți, 24 iunie, ora 19:00 –  Văduva veselă de Franz Lehar, operetă în regia şi costumele lui Răzvan Mazilu, dirijor Mihnea Ignat (Opera Națională Română din Timișoara)

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati