Bucharest Robots a trimis la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa sub formă de donaţie un robot complet autonom de dezinfecţie cu lumină UVC.
„Ne bucură nespus de mult că am putut mobiliza comunitatea în oferirea către unul dintre spitalele din România a unui robot care va proteja vieţile personalului medical din linia întâi.Această acţine vine în continuarea eforturilor Bucharest Robots de până acum de a oferi cea mai performantă tehnologie spitalelor din România”
Tehnologia Robotului UVD este eficientă în combaterea bacteriilor, virusurilor, fungilor şi a altor patogeni.
Robotul care foloseşte spectrul de lumină UVC este complet autonom, funcţionează fără intervenţie umană şi poate dezinfecta singur mai multe saloane sau săli de operaţii, având o productivitate mult mai mare şi protejând astfel personalul medical din spitale.
Soluţia aceasta este folosită în peste 50 de ţări, iar în România în cadrul Spitalului Modular COVID-19 al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, dar şi de agenţi economici.