Bucureștean de 72 de ani, ucis după ce a retras bani dintr-un bancomat. Suspectul a fost reținut

Un bărbat în vârstă de 72 de ani din București a retras mai multe sume de bani de la bancă, iar apoi a fost tâlhărit în apropierea unei stații de autobuz din sectorul 3. Din cauza rănilor grave, victima a murit la spital. În acest caz, un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie urmată de decesul victimei.

Poliția Capitalei a transmis că în 14 august, în jurul orei 00.00, a fost sesizată de către un spital de urgență că la camera de gardă a fost adus, în stare de inconștiență, cu leziuni la cap, un bărbat neidentificat, găsit în apropierea unei stații de autobuz din sectorul 3. În cursul nopții, bărbatul a decedat.

Cercetările au fost preluate de Parchetul Tribunalului București și Serviciul Omoruri, iar în urma mai multor audieri a fost identificată victima și, prin intermediul unui membru al familiei sale, s-a reușit stabilirea traseului urmat de victimă în ziua de 13 august, precizează Poliția Ccapitalei.

 

Conform sursei citate, în urma vizionării unor imagini surprinse de camerele de supraveghere s-a stabilit că bărbatul de 72 de ani a retras mai multe sume de bani de la o agenție bancară, iar la acel moment avea asupra sa mai multe bunuri personale care nu au mai fost găsite la momentul în care a fost descoperit inconștient.

 

Polițiștii spun că au fost identificate două persoane care intraseră în posesia unui bun care îi aparținea victimei, iar în urma audierii acestora a rezultat că le fusese vândut de un bărbat din același cartier, cunoscut doar în baza unui prenume. S-a stabilit identitatea acestuia, iar în dimineața de 15 august a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința acestuia din sectorul 3.

 

Bărbatul fost dus la audieri, a fost reținut pentru 24 de ore de către Parchetul Tribunalului București, iar ulterior instanța a amis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă. Este vorba despre un bărbat de 45 de ani, cercetat pentru tâlhărie urmată de decesul victimei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati