Compania de termoficare Termoenergetica se apropie de executarea silită, din cauza datoriilor care depășesc suma de 500 de milioane de lei. Conturile companiei pot fi blocate în orice moment de ELCEN, relatează hotnews.ro.
Potrivit sursei, ELCEN a obținut în instanță trei titluri executorii împotriva Termoenergetica, furnizorul de apă caldă și căldură din București, pentru datorii de 535 milioane lei.
În acest context, Primăria Capitalei a fost atenționată că executarea silită și, ulterior, intrarea în insolvență a companiei Termoenergetica vor cauza probleme cu apa caldă și căldura în oraș. În plus, compania primăriei a cerut ajutorul Guvernului.
„Dorim să atragem atenția cu privire la situaţia extrem de critică în care Compania Termoenergetica se află, existând riscul ca în perioada următoare faţă de companie să fie demarate proceduri de executare silită şi pe cale de consecinţă să intre în stare de insolvență, punând în pericol funcționarea serviciului public de alimentare cu energie termică a municipiului București în plin sezon rece.
Dorim să atragem atenţia asupra necesităţii de a se interveni la nivel guvernamental în contextul în care PMB nu dispune de resursele financiare pentru a susține funcționarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică a Bucureștiului pentru sezonul de iarnă 2022 – 2023, pentru a evita consecințele negative a imposibilităţii de a asigura agentul termic pe durata acestei ierni”, se arată într-o scrisoare transmisă de Termoenergetica către Primăria Capitalei.
Reprezentanții Termoenergetica spun că au acumulat datoriile de circa 800 milioane lei către ELCEN din cauza faptului că Primăria Capitalei nu a plătit subvenția și pierderile de pe rețea, adică apa caldă scursă în pământ.
În documentul transmis către primărie se arată datoriile:
- circa 140 milioane lei restanța la subvenție pentru lunile aprilie-septembrie 2022;
- capitalul social subscris și nevărsat de 36 milioane lei;
- pierderile pe rețea în perioada 2020-2022 – 553 milioane lei (pentru anul 2020 – 128 milioane lei, 2021 – 240 milioane lei, iar restul este estimatul pe 2022). Bilanțurile energetice pe anii 2020 și 2021 sunt aprobate, deci pierderile sunt recunoscute, dar lipsește o hotărâre de Consiliu General prin care PMB să recunoască efectiv plata acestor pierderi.
Primarul general, Nicușor Dan, a cerut la începutul anului un ajutor de 1 miliard de lei de la Guvern, dar până acum nu a primit nimic. Primăria nu a obținut nici majorarea plafonului de îndatorare, ca să se poată împrumuta din piață pentru a rezolva problema.
De asemenea, publicația notează că ELCEN ar putea accepta o eșalonare a datoriilor pentru a nu se ajunge la blocarea conturilor furnizorului de apă caldă și căldură.