Bucureștenii din Aviației, Fundeni și Colentina, din nou fără apă caldă din cauza unor avarii

Peste 120 de blocuri din cartierele Aviației, Fundeni și Colentina au rămas din nou fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii la rețeaua RADET. Într-un comunicat de presă, reprezentanții regiei promit că lucrurile vor reveni la normal în 24 de ore. Aceștia spun că magistrala unde s-a produs avaria ar fi trebuit înlocuită cu 23 de ani în urmă, scrie Hotnews.ro 

Totodată, trei spitale din București sunt afectate de avariile RADET.

VEZI AICI LISTA STRAZILOR AFECTATE

”RADET anunţă că, urmare a unei avarii produse pe Magistrala de termoficare 2Dn 600, veche de 43 de ani, se sistează furnizarea agentului termic pentru un interval de maximum 24 de ore in zona Fundeni. Cinci puncte termice si două instituții sunt afectate de această avarie. Precizăm că această magistrală ar fi trebuit înlocuită cu 23 de ani în urmă. Totodată, se sistează agentul termic până la ora 24.00 în cartierul Aviației, ca urmare a unei avarii produse pe o magistrală de termoficare Dn700, poziționată înaintea zonei unde deja se înlocuiesc tronsoane din perimetrul străzii Nicolae Caramfil. Magistrala are o vechime de 36 de ani. Menționăm că înlocuirea celor mai afectate tronsoane a început în vara acestui an”, anunță RADET.

Tot astăzi, se sistează agentul termic, pentru maximum 12 ore, în zona Apusului din Sectorul 6, pentru remedierea unei avarii apărute pe tronsonul care alimentează această zonă, rețeaua fiind veche de 54 de ani.

”RADET își cere scuze bucureștenilor pentru disconfortul creat, cu precizarea că în ultimii doi ani a început un amplu program de înlocuire și modernizare a conductelor de termoficare, însă trebuie să avem în vedere faptul că sistemul de termoficare a fost construit în 20 de ani, ceea ce înseamnă un ritm de 50 km/an”, se mai arată în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati