Bucureștenii din Prelungirea Ghencea îi cer lui Nicușor Dan să facă informări lunare despre stadiul șantierului

După ce Nicușor Dan a anunțat că lucrările de modernizare ale bulevardului Prelungirea Ghencea vor începe „în forță”, reprezentanții Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea vor garanții și transparență din partea primăriei.

„Nu mai avem încredere și am dori să vedem care este planul integral de finalizare al acestui proiect. Să vedem cum eșalonează lucrările până la finalizarea Supralărgirii lângă Pasajul Domnești, cu introducerea tramvaiului, cu parcarea park&ride, să vedem cum eșalonează pe următorii ani alocările bugetare și să vedem cum informează lunar publicul despre stadiul lucrărilor”, a declarat Delia Mihalache, președinte – Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea, scrie G4Media.

Gabriela Firea a deschis şantierul pentru modernizarea arterei dintre Ghencea şi Domneşti acum doi ani, în septembrie 2019, lucrările cu o durată de doi ani fiind estimate la peste 100 de milioane de euro. Însă, în toamna anului trecut, nu a mai plătit constructorii – Trustul de Clădiri Metropolitane, iar lucrările pe primul tronson (str. Braşov- Râul Doamnei) au rămas la aproximativ 40%.

Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, i-a asigurat pe locuitori că șantierul lăsat de izbeliște vreme de un an, va fi redeschis.

„Există banii, este doar o chestiune de zile, de dislocare de personal de la Trustul de Clădiri Metropolitane pentru şantier şi în plus s-a aprobat şi acel împrumut de 35 de milioane”, a explicat, Primarul General, Nicuşor Dan.

4 km sunt parcurși în aproximativ o oră și jumătate

Cei care depind de această arteră spun că dacă primaria nu va rezolva problema infrastructurii cât mai repede, zona se va bloca efectiv. În prezent, în orele de vârf, 4 km sunt parcurși în aproximativ o oră și jumătate.

Delia Mihalache spune că proiectul Supralărgirii Prelungirii Ghencea a început pe hârtie în anul 2006 odată cu aprobarea lui în Consiliul General al Muncipiului București și apoi în Consiliul Județean Ilfov. Apoi au urmat ani de modificări ale proiectului, de modificări de sume, de modificări de structură, de alocări bugetare în bugetul capitalei, urmate iar de tăieri ale sumelor.

”Pe teren nu s-a întâmplat nimic până în anul 2019 când a fost demarat primul tronson de 700 de metri de către fosta primăriță, Firea.”, a mai spus aceasta.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati