Bucureștenii din Sectorul 6 vor avea un nou parc. Investiția se ridică la 12 milioane de lei

Bucureștenii care locuiesc în Sectorul 6 vor avea în câteva săptămâni un parc nou-nouț, de aproape două hectare, pe bulevardul Timișoara nr. 10. Spațiul verde a fost amenajat de Primăria de sector, pe un teren industrial, unde funcționa o autobază a societăților de salubrizare, ceea ce reprezintă o noutate pentru București. Pentru amenajarea parcului, instituția a investit circa 12 milioane lei fără TVA, scrie hotnews.ro.

Lucrările au demarat în iunie 2018, cu demolarea construcțiilor și scoaterea pavajului din fosta autobază a operatorilor de salubritate Rebu și Urban, iar amenajarea parcului a început în octombrie 2018. În prezent, acestea sunt finalizate, iar muncitorii fac ultimele retușuri înainte de inaugurare.
primar sector 6 mutu”Noul parc din Sectorul 6 are o suprafață de aproximativ 20.000 mp. A fost amenajat pe o fostă autobază a unor societăți de salubrizare. Cu alte cuvinte am făcut reconversia unui teren industrial în spațiu verde. Avem peste 540 de arbori plantați, peste 3.000 de arbuști plantați, gazon, sisteme de irigații, alei, spații pentru șahiști, copii, terenuri de minifotbal, spații pentru fitness, o fântână arteziană și cișmele. Terenul aparținea Primăriei Capitalei, am solicitat preluarea lui în administrarea Primăriei Sector 6 pentru a face această reconversie. Cel mai important lucru pentru noi este că am reușit să oferim cetățenilor un nou spațiu verde. Parcul va fi inaugurat în maxim două săptămâni. În acest moment căutăm un nume pentru parc”, a declarat primarul Gabriel Mutu pentru HotNews.ro.

Din informațiile furnizate de Primăria Sector 6 pentru hotnews.ro, acesta este primul parc construit de la zero în București, după revoluție, de administrația publică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati