Bucureștenii sunt invitați la spectacole în aer liber

Instituțiile publice de cultură din cadrul Primăriei Municipiului București au pregătit, în perioada 4-12 iulie, spectacole în aer liber pentru toate categoriile de public.

Astfel, cei mici și cei mari sunt așteptați la piese de teatru, spectacole de circ și activități recreative.

Pentru evenimentele culturale în aer liber, fiecare institutie a luat și va lua în continuare toate măsurile necesare de siguranță pentru artiști, personalul tehnic și spectatori, iar programarea  spectacolelor va ține cont, în permanență, de evoluția epidemiologică în plan local și de măsurile ce sunt necesare, conform reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu existe riscuri de infectare a participanților la manifestări.

Calendarul cultural pentru perioada estivală este următorul:

4 iulie, ora 19.00

OPERA COMICĂ pentru COPII

ELIZA, MICUȚA FLORĂREASĂ (balet)

Loc de desfășurare: SCENA MARE (în curtea instituției)

4 iulie, ora 20.00

Teatrul de Revistă ”CONSTANTIN TĂNASE”

CU MASCĂ SAU FĂRĂ MASCĂ – OAMENII VOR SĂ ZÂMBEASCĂ!

Loc de desfășurare: Teatrul de Vară HERĂSTRĂU

4 iulie, ora 20.30

Teatrul DRAMATURGILOR ROMÂNI

VARIAȚIUNI LA INVENȚIUNI – spectacol de muzică și dans

Loc de desfășurare: Grădina Casei FILIPESCU-CESIANU

4 iulie, ora 19.00

Circul Metropolitan Bucuresti

MAGIA CIRCULUI (POVESTI CU CAI)

Loc de desfășurare: MANEJUL EXTERIOR (in curtea institutiei)

5 iulie, ora 10.00

Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ

IMPROVESTE

Loc de desfășurare: Terasă – Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ

5 iulie, ora 11.00

OPERA COMICĂ pentru COPII

CĂLĂTORII MUZICALE (canțonete)

Loc de desfășurare: CĂSUȚA DIN COPAC (în curtea instituției)

5 iulie, ora 20.30

Teatrul DRAMATURGILOR ROMÂNI

ȘASE COMEDII UȘOARE PENTRU OAMENI TRIȘTI

Loc de desfășurare: Grădina Casei FILIPESCU-CESIANU

5 iulie ora 19.00

Circul Metropolitan Bucuresti

MAGIA CIRCULUI (POVESTI CU CAI)

Loc de desfășurare: MANEJUL EXTERIOR (in curtea institutiei)

9 iulie, ora 20.30

Teatrul DRAMATURGILOR ROMÂNI

Spectacol PRELUDII ÎN CETATEA SOARELUI – POEMUL ÎN TEATRUL
CONTEMPORAN

Loc de desfășurare: Grădina Casei FILIPESCU-CESIANU

9 iulie, ora 21.00

Teatrul C.I.NOTTARA

CITADELA

Loc de desfășurare: Terasă – Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ

10 iulie, ora 10.00

Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ

URSUL PĂCĂLIT DE VULPE

Loc de desfășurare: Terasă – Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ

10 iulie, ora 20.30

Teatrul DRAMATURGILOR ROMÂNI

BROASCA ȚESTOASĂ ȘI ALTE POVESTIRI – One man show cu RADU GHEORGHE

Loc de desfășurare: Muzeul Național al Literaturii Române

10 iulie, ora 19.00

OPERA COMICĂ pentru COPII

GALA DE OPERĂ ȘI OPERETĂ

Loc de desfășurare: SCENA MARE (în curtea instituției)

10 iulie ora 19.00

Circul Metropolitan Bucuresti

MAGIA CIRCULUI (POVESTI CU CAI)

Loc de desfășurare: MANEJUL EXTERIOR (in curtea institutiei)

11 iulie, ora 10.00

Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ

CAPRA CU TREI IEZI

Loc de desfășurare: Terasă – Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ

11 iulie, ora 10.00, 19.00

Teatrul ION CREANGĂ

Stagiunea estivală _VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru_

PUNGUȚA CU DOI BANI

Loc de desfășurare: Casa ELIAD (Bd.Mircea Vodă nr.5)

11 iulie, ora 11.00

OPERA COMICĂ pentru COPII

6 MÂINI ȘI 1 PIAN (concert-lecție)

Loc de desfășurare: CĂSUȚA DIN COPAC (în curtea instituției)

11 iulie, ora 19.00

OPERA COMICĂ pentru COPII

GALA DE OPERĂ ȘI OPERETĂ

Loc de desfășurare: SCENA MARE (în curtea instituției)

11 iulie, ora 20.30

Teatrul DRAMATURGILOR ROMÂNI

INFRACTORII

Loc de desfășurare: Muzeul Național al Literaturii Române (sediul
dIn str. Nicolae Crețulescu nr.8 [3])

11 iulie, 20.00

Teatrul de Revistă ”CONSTANTIN TĂNASE”

CU MASCĂ SAU FĂRĂ MASCĂ – OAMENII VOR SĂ ZÂMBEASCĂ!

Loc de desfășurare: Teatrul de Vară HERĂSTRĂU

11 iulie ora 19.00

Circul Metropolitan Bucuresti

MAGIA CIRCULUI (POVESTI CU CAI)

Loc de desfășurare: MANEJUL EXTERIOR (in curtea institutiei)

12 iulie, ora 10.00

Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ

MOTANUL ÎNCĂLȚAT

Loc de desfășurare: Terasă – Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ

12 iulie, ora 10.00, 19.00

Teatrul ION CREANGĂ

Stagiunea estivală VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru

ÎMPRELUNĂ

Loc de desfășurare: Casa ELIAD

12 iulie, ora 11.00

OPERA COMICĂ pentru COPII

6 MÂINI ȘI 1 PIAN (concert-lecție)

Loc de desfășurare: CĂSUȚA DIN COPAC (în curtea instituției)

12 iulie, ora 20.30

Teatrul DRAMATURGILOR ROMÂNI

VARIAȚIUNI LA INVENȚIUNI  – spectacol de muzică și dans

Loc de desfășurare: Grădina Casei FILIPESCU-CESIANU (Calea Victoriei
nr.151 [2])

12 iulie ora 19.00

Circul Metropolitan Bucuresti

MAGIA CIRCULUI (POVESTI CU CAI)

Loc de desfășurare: MANEJUL EXTERIOR (in curtea institutiei)

06 iulie  –  13 septembrie (marti-duminică)

Centrul de Creație, Artă și Tradiție al municipiului București –
CREART

GRĂDINA CU FILME CINEMA & MORE, ediţia a VII-a

Loc de desfășurare: Sediul CREART

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati