Bucureşti: 15 ani de închisoare pentru 20 de persoane care au comis infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism

Douăzeci de persoane care au comis mai multe infracţiuni, printre care trafic de persoane şi proxenetism, au fost condamnate de Tribunalul Bucureşti la pedepse până la 15 ani de închisoare. Decizia instanţei nu este definitivă.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea a 20 de persoane la pedepse cuprinse între trei ani de închisoare cu suspendare şi 15 ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, scrie news.ro.

Instanţa a admis acţiunile formulate de către părţile civile şi a obligat în solidar o parte dintre inculpaţi la plata unor sume de 65.000 de euro şi 10.000 de lei cu titlu de despăgubiri civile – daune morale.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri şi sume de bani, aparţinând persoanelor condamnate: un teren în suprafaţă de 270 de metri pătraţi, un apartament; suma de 79.960 lei obţinută de ANABI din valorificarea a două autoturisme; sumele de 286.500 euro şi 1.246.500 lei, obţinute de către condamnaţi din exploatarea victimelor.

Instanţa a mai decis şi confiscarea extinsă a unui imobil şi terenul aferent acestuia, a unui apartament, a unui număr de 23 de telefoane mobile, două laptopuri, două tablete şi o unitate centrală aparţinând persoanelor condamnate.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este una definitivă şi poate fi atacată cu apel.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati