București: mașină de serviciu, „înghițită” de o groapă de 4 metri! Șoferul nu a mai putut evita impactul

Un șofer de 20 de ani din Capitală a scăpat nevătămat după ce a plonjat cu mașina de serviciu într-o groapă adâncă de 4 metri.

Accidentul s-a produs în zona Doamna Ghica, unde Compania Termoenergetica a început lucrări de modernizare a rețelei de termoficare.

Din motive încă neclare – poate chiar din neatenție – tânărul ar fi ignorat semnalizările și a ajuns în groapă, pe partea lui, activând airbag-urile, arată stirileprotv.ro.

Șoferul a reușit să iasă singur din mașină, dar un echipaj de prim ajutor l-a preluat și l-a transportat la Spitalul de Ugență Sfântul Pantelimon pentru investigații suplimentare.

Polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă, mai ales că drug testul ar fi indicat posibilitatea să fi urcat la volan sub influența unor substanțe interzise.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati