București, tot mai aproape de scenariul verde. Ce măsuri sunt relaxate când rata de infectare scade sub 1,5

Capitala a ajuns, luni, la o rată de infectare de 1,59 la mia de locuitori, aproape de pragul de la care vor fi relaxate mai multe restricții. Cea mai importantă dintre ele: restaurantele vor putea fi deschise la interior la o capacitate de 50%.

București înregistrează cea mai scăzută rată de infectare din ultimele 8 luni.

Potrivit datelor DSP București, din 31 martie, când indicele COVID-19 ajunsese la 7,02, acesta a scăzut zilnic. Astfel, rata de infectare a ajuns, luni, la 1,59, în scădere față de duminică.

Prefectul Alin Stoica spunea încă de la începutul lunii că Bucureștiul ar putea ajunge cât de curând în scenariul verde, dacă ritmul de scădere al ratei de incidență se menține.

Ce restricții se ridică în scenariul verde

Măsurile restrictive cum ar fi purtarea măștii sau interdicția de circulație pe timp de noapte rămân, potrivit legii, însă restaurantele și sălile de spectacol pot fi deschise la interior cu o capacitate de 50%, și nu 30% cum este acum. De asemenea, spectacolele de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la trei persoane.

Activitatea sălilor de jocuri este în continuare restricţionată, indiferent de rata de infectare, conform art. 10 pct. 1 din HG nr. 432/2021.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati