Bucureștiul are printre cele mai scăzute prețuri la locuințe din Europa

Este nevoie de 96 de salarii medii nete pentru a cumpăra un apartament de 70 mp, în Capitală. Locuinţele din Bucureşti sunt mai accesibile decât cele din alte oraşe mari din ţară, unde s-au înregistrat scumpiri mai serioase în ultimul an, potrivit spotmedia.ro.

Bucureştiul este şi printre oraşele europene cu cele mai scăzute preţuri ale locuinţelor, dar şi cu cele mai ridicate niveluri ale accesibilităţii la cumpărare, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

„Creşterile preconizate ale salariilor, pe fondul unei evoluţii economice pozitive, dar şi al relaxării condiţiilor de finanţare, vor favoriza majorarea preţurilor locuinţelor în perioada următoare, tendinţă pe care o vom vedea cel mai probabil manifestându-se mai accentuat începând cu anul viitor.

Astfel, pe baza datelor publice privind preţul mediu solicitat pentru un apartament de 70 de metri pătraţi în Europa, nivelul de accesibilitate al achiziţionării unui astfel de apartament în Bucureşti este printre cele mai ridicate atât la nivel naţional, cât şi european, fiind necesare 96,2 salarii medii nete lunare”, se arată într-un comunicat al companiei.

Un grad mai ridicat de accesibilitate este înregistrat în Bruxelles şi Sofia (84,2 şi 94,3 salarii medii nete din oraşele respective) dintre marile oraşe şi capitale europene.

La polul opus se situează Londra, Munchen, Paris sau Zurich, unde preţurile medii pe metrul pătrat util pot depăşi sau chiar depăşesc 10.000 de euro (Paris) sau chiar 16.000 de euro (Zurich), fiind necesare în anumite cazuri mai mult de 200 de salarii medii nete din respectivele locaţii, un nivel mai mult decât dublu comparativ cu cel din Bucureşti.

Mai ieftin la Bucureşti ca la Praga sau chiar la Cluj

De asemenea, capitala României oferă preţuri rezidenţiale avantajoase şi raportat la regiune, un grad scăzut de accesibilitate fiind observat în Praga (oraş cu preţuri medii solicitate ce depăşesc în medie 4.700 euro/ mp util şi unde sunt necesare 196,7 salarii medii nete pentru un astfel de apartament), Bratislava (171,5 salarii), Varşovia (165,3), Belgrad (161), Cluj – Napoca (158,2) sau Budapesta (150).

„Preţurile proprietăţilor rezidenţiale din România au înregistrat creşteri importante în ultimul an în oraşe precum Cluj – Napoca, Braşov, Oradea, Iaşi sau Craiova, creşteri ce au depăşit pragul de 10% în majoritatea cazurilor menţionate.

Capitala a făcut cumva notă discordantă în ultimele 12 – 24 de luni, perioadă în care preţurile solicitate au crescut cu un nivel mult sub rata inflaţiei aferente şi a majorărilor semnificative ale costurilor de construcţie.

De asemenea, după un prim semestru al anului precedent, în care numărul tranzacţiilor cu unităţi locative a scăzut semnificativ pe fondul dobânzilor ridicate la creditele ipotecare, am asistat la o relansare evidentă în a doua jumătate a lui 2023 şi în primele luni ale anului curent.

Băncile au început o serie de promoţii cu dobânzi mult mai avantajoase, mai mici decât rata de referinţă de 7% stabilită de Banca Naţională, pentru a reporni creditarea ipotecară. Vedem aşadar în piaţă oferte cu dobânzi fixe anuale pe o perioadă de 3 – 5 ani ce variază între 5,6% – 5,85%, nivel asemănător cu cele practicate în acest moment în vestul Europei şi care, coroborate cu gradul mare de accesibilitate al achiziţionării locuinţelor din Bucureşti comparativ cu majoritatea oraşelor mari europene, vor crea un cadru extrem de favorabil pentru dezvoltarea în continuare a unor proiecte rezidenţiale de amploare în capitală, dar şi pentru creşterea preţurilor pe termen mediu şi lung”, a declarat Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.

Preţul mediu solicitat pentru un apartament din Bucureşti a fost de 1.663 euro/metru pătrat util pe parcursul lunii februarie, conform imobiliare.ro.

Acest nivel corespunde unei creşteri de 6,6% comparativ cu februarie 2023 şi de 7,5% raportat la aceeaşi lună din 2022, reprezentând unele dintre cele mai mici creşteri de preţuri la nivel naţional din perioadele respective.

Capitala se situează abia pe locul 3 din punct de vedere al celor mai mari preţuri după Cluj – Napoca (2.666 euro/ mp util, +10,4% vs februarie 2023) şi Braşov (1.815 euro/ mp util, +14,9% vs februarie 2023).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati