Bucureștiul atrage aproape 120 de milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public

Primăria Municipiului București a obținut o finanțare nerambursabilă de aproape 120 de milioane de lei de la Administrația Fondului pentru Mediu, destinată modernizării sistemului de iluminat public din Capitală. Anunțul a fost făcut marți, 30 decembrie, de instituție, odată cu publicarea listelor proiectelor aprobate, transmite digi24.ro.

Valoarea totală a finanțării se ridică la 119,6 milioane de lei și este alocată pentru două proiecte distincte, fiecare în valoare de 59,8 milioane de lei. Potrivit informațiilor transmise prin Agerpres, fondurile vor fi utilizate pentru înlocuirea a 18.135 de corpuri de iluminat cu lămpi LED.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat listele proiectelor aprobate în cadrul programului, iar Primăria Municipiului București este beneficiarul celei mai mari finanțări acordate la nivel național prin această schemă.

Potrivit Primăriei Capitalei, în perioada următoare vor fi semnate contractele de finanțare, iar în anul 2026, după aprobarea bugetului local, vor fi organizate procedurile de achiziție publică pentru cumpărarea și instalarea noilor corpuri de iluminat.

În prezent, pe străzile Bucureștiului sunt instalate peste 120.000 de corpuri de iluminat public, conform datelor trasmise de Primărie. O parte semnificativă dintre acestea sunt lămpi cu vapori de sodiu, multe având o vechime mai mare de șapte ani și depășindu-și durata normală de funcționare.

Primăria Capitalei descrie sistemul actual ca fiind învechit și cu un consum ridicat de energie, aspect care generează costuri mari de exploatare și mentenanță pentru bugetul local.

Noile corpuri de iluminat care urmează să fie instalate vor fi echipate cu tehnologie LED și sisteme de telegestiune. Potrivit administrației locale, acestea vor avea o durată de viață mai mare comparativ cu echipamentele existente și vor asigura un nivel mai bun de vizibilitate pe străzile Capitalei.

Implementarea tehnologiei LED este prezentată ca un element care contribuie atât la creșterea siguranței rutiere și pietonale, cât și la o mai bună gestionare a rețelei de iluminat public.

Unul dintre principalele efecte ale modernizării sistemului de iluminat public este reducerea consumului de energie. Potrivit estimărilor Primăriei Municipiului București, anunțate într-o postare pe Facebook, consumul de energie electrică va scădea cu peste 55% după implementarea noilor lămpi LED.

Această reducere este așteptată să genereze economii semnificative la bugetul orașului, atât prin scăderea facturilor de energie, cât și prin diminuarea costurilor de mentenanță.

Pe lângă componenta financiară, proiectele finanțate de AFM au și un impact asupra mediului. Scăderea consumului de energie va conduce la reducerea emisiilor asociate producției de electricitate, contribuind astfel la obiectivele de eficiență energetică și protecție a mediului asumate la nivel local și național.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati