Bucureștiul cumpără 22 de troleibuze cu 14,5 milioane euro

Primăria Municipiului București a scos la licitație un contract de 71,5 milioane lei pentru achiziția de 22 de troleibuze de 12 metri, cu o autonomie de 20 de kilometri. Criteriile de departajare a ofertei câștigătoare sunt prețul, garanția extinsă oferită (minim 300.00 de kilometri), consumul de electricitate, termenul de livrare – Primăria vrea maxim un an pentru toate troleele și capacitatea de transport (minim 85 de persoane, din care 26 pe scaune), potrivit economedia.ro.

Finanțarea este asigurată prin PNRR.

Municipalitatea bucureșteană a cumpărat în ultimii 3 ani 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice și 100 de troleibuze. Chiar și așa, 50% din parcul STB este învechit.

Cele 100 de troleibuze cumpărate de PMB sunt tot nearticulate, de 12 metri, iar furnizorul este firma poloneză Solaris.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati