Bucureștiul găzduiește cea de a doua ediție a Archy Fes

De vineri până duminică, Bucureștiul găzduiește cea de a doua ediție a Archy Fest, festivalul care scoate arhitectura în stradă, potrivit primarului Capitalei, Nicușor Dan.

Organizat de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, prin Asociația Barză Viezure Mânz și Facultatea de Arhitectură de Interior, în parteneriat cu Primăria Municipiului București și ARCUB, festivalul va transforma strada Edgar Quinet într-un spațiu de întâlnire între arhitecți și locuitorii orașului.

Programul celor trei zile este unul extrem de variat – de la expoziții și instalații arhitecturale, ateliere creative pe teme conexe arhitecturii – restaurare, ceramică, bijuterii, aranjamente florale, până la activități dedicate copiilor. Fiecare seară se încheie cu un spectacol artistic, iar unul dintre cele mai așteptate momente este Silent Shadows – un show audio-vizual care combină muzica electronică cu elemente orchestrale și corale.

Archy Fest_Connecting Communities va oferi locuitorilor Capitalei ocazia să interacționeze direct cu peste 25 birouri de arhitectură, arhitecți creatori de obiect, organizații profesionale și asociații non profit din București. Participanții vor putea înțelege mai bine modul în care spațiile publice influențează viața urbană, dar și cum arhitectura modelează orașul în care trăim.

Accesul este liber.

Programul complet al evenimentului îl puteți vizualiza accesând următorul link: www.archyfest.com

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati