Bucureștiul va avea 10 „mici centrale” de termoficare la iarnă. Nicușor Dan: ”Vor fi montate lângă 10 puncte termice din oraș, în caz de avarii”

Nicușor Dan, edilul Capitalei, a anunțat că Primăria intră în linie dreaptă în ceea ce privește închirierea a 10 centrale mobile ce vor fi poziționate lângă 10 puncte termice din Municipiul București.

Cele 10 centrale provizorii mobile vor fi utilizate în situațiile în care vor exista avarii la rețeaua de termoficare din București sau atunci când parametrii pe rețeaua de transport pentru apa caldă vor fi reduși.

Iată care sunt punctele termice unde se vor monta centralele mobile

Sectorul 3 – Trei puncte termice

  • 1 Labirint,
  • PT 3 Labirint,
  • PT 4 Labirint.

Sectorul 4 – Un punct termic

  • Livada Nouă.

Sectorul 5 – Trei puncte termice 

  • 10 Mărgeanului,
  • PT 11 Mărgeanului,
  • PT 9 Mărgeanului.

Sectorul 6 – Trei puncte termice

  • PT 4/10,
  • PT 7 Virtuții,
  • PT 8 Virtuții.

Punctele termice mai sus enumerate, lângă care urmează să fie montate centralele mobile, deservesc un număr total de 170 de blocuri și 27 de spații comerciale.

Primăria Capitalei a estimat că valoarea totală pentru închirierea celor zece capacități modulare de producere a energiei termice va fi de aproximativ 16,2 milioane de lei, fără TVA.

”Estimăm că punerea lor în funcțiune se va realiza până la începerea sezonului rece, durata de închiriere fiind de 12 luni. Capacitățile modulare vor avea o putere termică instalată cuprinsă între 1-2 Gcal/h.”, a declarat edilul Capitalei.

În acest moment, Primăria Capitalei se ocupă de finalizează documentația necesară pentru achiziția centralelor. Ulterior, administrația publică va lansa procedura de achiziție în SICAP, pentru a închiria aceste capacități modulare de producere a energie termice ce vor fi folosite în Capitală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati