Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a fost finalizată etapa de evaluare a ofertelor pentru 100 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice, iar contractele urmează să fie atribuite firmelor Solaris şi Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret AS.
„Bucureştiul va avea 100 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice noi. Transportul în comun va deveni astfel mai atractiv atât pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru turişti. Comisia de evaluare a finalizat analiza ofertei depuse de firma Solaris pentru achiziţia a 100 de troleibuze cumpărate cu fonduri nerambursabile de la Agenţia Fondului pentru Mediu. Raportul final va fi trimis către ANAP pentru validare, iar mai apoi va fi atribuit câştigătorului licitaţiei”, a scris edilul general pe pagina Facebook.
Termenul de livrare pentru cele 100 de troleibuze este de 22 de luni de la semnarea contractului.
Cele 100 de troleibuze noi, din gama de 12 m, vor avea podeaua complet coborâtă, spaţiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilităţi, vor fi dotate cu computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS, sistem de informare audio-video, aer condiţionat şi au o autonomie minimă de 20 de km.
Garanţia funcţionării va fi de 300.000 km de la data recepţiei sau 5 ani pentru troleibuz în ansamblu şi pentru toate componentele acestuia, inclusiv întreţinerea planificată, consumabilele şi manopera efectuată în această perioadă, transmite Nicuşor Dan.
De asemenea, a fost finalizată etapa de evaluare a ofertelor pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice.
„Ca urmare a verificării modalităţii de îndeplinire a cerinţelor din caietul de sarcini si ulterior aplicării criteriului de atribuire, contractul a fost atribuit ofertantului KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S. Contractul poate fi semnat după expirarea perioadei de 10 zile de depunere a contestaţiilor, iar termenul de livrare este de 10 luni de la semnarea contractului. Autobuzele vor avea o autonomie de 522.49 de kilometri între două încărcări succesive, tracţiune complet electrică, baterii cu acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, lungime de 12 metri, trei uşi duble şi aer condiţionat”, precizează Nicuşor Dan.
Valoarea totală a contractului este de 293 milioane de lei fără TVA, iar finanţarea provine din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional (POR).