Bucureștiul va avea o linie de metrou și în zona Giurgiului-Luică-Progresul

Primarul Sectorului 4 din București, Daniel Băluță, anunță că o linie de metrou se va construi în zona Giurgiului-Luică-Progresul. Edilul a primit informația de la Ministerul Lucrărilor Publice și a anunțat că va sprijini proiectul.

Primarul Sectorului 4 din București, Daniel Băluță, a anunțat pe pagina de Facebook că Ministerul Lucrărilor Publice va construi o linie de metrou în zona Giurgiului-Luică-Progresul.

Edilul susține că lucrarea va crește valoarea proprietăților, va atrage noi investiții și va duce la apariția unor locuri de muncă bine plătite.

„E vineri și întâmpinăm weekendul cu o veste excelentă! Vom avea metrou și în zona Giurgiului-Luică-Progresul! Anunțul vine de la Ministerul Lucărilor Publice și înseamnă, în mod clar, o accelerare a dezvoltării sectorului nostru. Va crește valoarea proprietăților, vor apărea oportunități noi de afaceri, se vor creea locuri de muncă bine plătite, ceea ce înseamnă creșterea nivelului de trai al locuitorilor sectorului 4. E drept, proiectul este încă la început, însă îl voi sprijini cu toate puterile și mă voi implica activ în tot ce înseamnă realizarea acestuia”, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Potrivit primelor informații, noua linie de metrou care va traversa și Sectorul 4 va avea o lungime de 11,94 km, 13 staţii, plus cea existentă în Gara de Nord, și un depou la Progresul. Experții estimează că noul metrou va avea capacitatea de transport de aproximativ 50.000 călători pe oră şi sens.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati