Bucureștiul va găzdui ediţia din 2023 a competiţiei caselor solare „Solar Decathlon Europe”

Capitala României va găzdui ediţia din anul 2023 a competiţiei ”Solar Decathlon Europe”, olimpiada internaţională a caselor solare. Solar Decathlon este cea mai importantă competiţie de locuinţe sustenabile din lume şi a luat naştere în 2002, în Statele Unite ale Americii. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tánczos, a anunţat că Guvernul va asigura parţial sprijinul financiar pentru organizarea competiţiei la Bucureşti, urmând ca săptămâna viitoare să aprobe un Memorandum formal în Guvern în acest sens, după care va fi elaborată o Hotărâre de Guvern.

Ministrul Mediului: Guvernul va finanţa parţial competiţia „Solar Decathlon Europe” din 2023

„Dacă avem asemenea iniţiative (construcţia de case verzi, n.r.), dacă avem tineri care visează frumos şi universităţi care le dau suportul necesar, dacă avem rectori care cred în aceste iniţiative şi universităţile, indiferent de domeniu, vin şi caută soluţiile noi pentru această lume nouă, cu siguranţă România va reuşi.

Vom reuşi să organizăm asemenea competiţii internaţionale în România. Este ca şi cum am avea un Campionat Mondial sau European. Cu siguranţă că suntem mult mai receptivi câteodată la Campionatul European de Fotbal, pentru că ne-am obişnuit să fim în tribune, să susţinem echipa naţională. Dar această echipă naţională formată din tineri cercetători, studenţi cu viziune şi cu voinţă de a face ceva este la fel de importată ca orice altă echipă naţională care reuşeşte până la urmă să aducă în România o asemenea competiţie.

Ministerul Mediului va susţine această echipă şi această iniţiativă, alături de colegii noştri din celelalte ministere”, a declarat ministrul în cadrul conferinței de presă.

Acesta spune că a prezentat un Memorandum prin care propune ca Guvernul să fie de acord cu susţinerea acestui eveniment internaţional în România. ”Urmează ca săptămâna viitoare să aprobăm acest Memorandum formal, după care vom elabora o Hotărâre de Guvern şi vom asigura, parţial, sprijinul financiar pentru realizarea acestei competiţii”, a declarat Tanczos.

Ministrul Cercetării: Statul trebuie să fie partener, nu adversar al mediului antreprenorial

Invitat la eveniment, Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, spune că ”acest proiect este un cartonaş galben arătat clasei politice şi mesajul politic este că împreună şi cu ajutorul unor astfel de organizaţii trebuie să învăţăm să avem un stat partener şi nu un stat adversar pentru mediul antreprenorial, pentru societate civilă.

Potrivit acestuia, astfel de parteneriate trebuie învăţate „pas cu pas” şi iniţiativele de acest tip trebuie finanţate.

„Să le fim recunoscători celor care ne pun pe poziţii foarte expuse pozitive în lume şi ar trebui să fim mândri că avem astfel de iniţiative, pentru că acesta este fermentul care ne poate duce în următorii ani, pe de o parte, pe primele locuri din punct de vedere al tehnologiilor viitorului, pe de altă parte, încet-încet, să consolideze antreprenoriatul, care ar trebui să fie fundaţia unei economii sănătoase. În Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării veţi avea un sprijin şi mai mult decât atât. Aşa cum am găsit până acum soluţii pentru diverse piedici pe care le întâlnim zi de zi, o să căutăm soluţii împreună cu ceilalţi colegi din Guvern pentru a deveni o obişnuinţă susţinerea publică a unor astfel de proiecte. Am mare încredere că provocarea pe care v-aţi asumat-o o să fie un succes şi că trebuie să vă fim recunoscători, să vă mulţumim pentru ce faceţi pentru România”, a afirmat ministrul Cercetării despre proiectul care va reprezenta România la competiţia din acest an din Germania.

Bucureştiul, oraş-gazdă a evenimentului Solar Decathlon Europe 2023

EFdeN şi Energy Endeavour Foundation (EEF) au organizat, joi, o conferinţă de presă în care au anunţat oficial calificarea Bucureştiului ca oraş-gazdă a evenimentului Solar Decathlon Europe 2023 – competiţia internaţională a caselor solare. Acesata va avea loc în septembrie.

Până atunci, România va fi reprezentată la ediţia din 2021 a concursului internaţional, ce va avea loc în Germania, la Wuppertal, de către echipa ONG-ului EFdeN, cu un nou proiect de casă solară ce urmează să fie dezvoltat în următorii doi ani. EFdeN este una dintre cele 18 echipe participante din 11 ţări, respectiv: România, Germania, Franţa, Spania, Olanda, Thailanda, Taiwan, Danemarca, Cehia, Suedia şi Ungaria.

Grupul care reprezintă ONG-ul este singura echipă din România care se califică la trei ediţii „Solar Decathlon”: Versailles (2014), Dubai (2018) şi Wuppertal (2021).

 

Claudiu Butacu – fondator EFdeN

La ediţia anterioară a „Solar Decathlon”, ce a avut loc în noiembrie 2018, în Dubai, EFdeN a participat cu proiectul de casă solară EFdeN Signature, realizată de o echipă formată în special din studenţi. Casa are o suprafaţă de 75 de metri pătraţi utili şi este compusă din dining, living, un dormitor, o baie şi o bucătărie. Imobilul este 100% electric, iar energia este produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice, care sunt dispuse pe acoperişul casei. Preţul casei se ridică la 300.000 de euro.

Solar Decathlon este cea mai importantă competiţie de locuinţe sustenabile din lume şi a luat naştere în 2011 în Statele Unite ale Americii. În 2012, echipa PRISPA a fost prima echipă din România calificată la Solar Decathlon (ediţia Madrid), iar în 2014 echipa EFdeN a participat la ediţia Versailles cu casa care, la ora actuală, este Centru de Cercetare a Condiţiilor de Confort.

Până în prezent, echipa EFdeN a câştigat peste 35 de premii.

EFdeN este singurul ONG din România care dezvoltă locuinţe solare cu scop educaţional şi de cercetare, alături de produse sustenabile şi module educaţionale atât pentru studenţi, specialişti, cât şi pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat funcţionează pe bază de parteneriate strategice şi sponsorizări.

ONG-ul a fost fondat în anul 2013 de către un grup de tineri pasionaţi, alături de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

Potrivit informaţiilor de pe pagina proprie de internet, în ultimii cinci ani şi jumătate, peste 550 de studenţi, absolvenţi, masteranzi şi doctoranzi au făcut parte din echipa EFdeN.

Entitatea este organizată în 11 departamente, printre care: urbanism, arhitectură, inginerie, comunicare, parteneriate şi horticultură. În ultimii ani, au fost acumulate peste 350.000 de ore de voluntariat, timp în care s-au efectuat cercetări, au fost proiectate şi construite două case solare şi eficiente energetic.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati